Bon Viveur 2014 Licorna Winehouse

Dragi bine-trăitori cilibii, iata azi un vin croit pentru dumneavoastra. Fara alte introduceri, sa trecem in cabina de proba.
Descoperim un vin rosu-rubiniu intens, care are nevoie de 30-45 de minute pentru a se desfasura. Daca deschideti sticla, turnati direct in pahare, iar continutul se consuma in 5 minute o sa va simtiti precum omul care intrebat daca a fost la Paris raspunde da, pentru ca mai apoi, luat la bani marunti, sa spuna ca de fapt a trecut cu masina pe autostrada si a vazut orasul din departare.
Oricum, nici 30-45 minute nu sunt destule pentru a aduce vinul la o exprimare constanta, degustatorul putand descoperi nuante noi chiar si la ultima sorbitura.
Profilul aromatic propune note de cirese negre, cu arome de cofetarie (vanilie, ciocolata, scortisoara), ierburi aromatice, cerneluri, marochin, tutun fin, iar gustativ continua linia suculenta, usor condimentata, cu densitate gustativa si incheie cu o remanenta de toata lauda, in registru dulce-acrisor, condimentat. Nivelul de alcool e destul de bine integrat in corpolenta vinului. Pare un vin cu extract sec respectabil.

Gandindu-ma la oenologul Gabi Lacureanu, vinul aminteste oarecum de primul Golem rosu. 

Proiectat ca cel mai bun vin al cramei din Vadu Sapat, Bon Viveur rosu confirma. Cred ca nu e nici pe departe momentul sau de maxim, este doar la inceput de drum. Oricum intra direct in galeria celor mai bune rosii romanesti la acest moment.

BV rosu 2014, 14,8%, Cabernet sauvignon (70%), Merlot (30). DOC Dealu Mare; ~100 lei in online si magazine specializate; 91 pct

0 comentarii: