Gama Alira Grand Vin 2011 de la WineRo

Grand vin...
Trec anii, se schimba oamenii (din functie sau pur si simplu), se schimba si vinurile.


Merlot 2011 vine intr-o culoare matura și un nas de bordeaux matur (adică din anii 80), copt, cărnos, retronazal livrand o impresie de capucino. Gustul e umplu, cu taninuri fine, de ciocolata. Afine, prune uscate, usor amărui pe final, cu alcool usor iesit din corp, dar suportabil. Sta bine si la capitolul aciditate. 84 pct



Cabernet sauvignon 2011. Nu e un cabernet bordolez, si nici nu ar trebui sa asteptam asta de la Aliman, dar propune o aromatica interesanta, in registrul sau de over-ripe,  cu fructe confiate, jeleu zaharisit, picanterii de dulce si o parte "noir", cu tutun si frunze uscate.  In gust e matasos, cu taninuri bine crescute, amintind de afine si coacaze, insa parca nu se depliaza precum anunta "nasul". 84


Feteasca Neagra 2011. Desi am desfacut-o si pe dumneaei,  prefer sa nu vorbesc in termeni definitivi despre dansa, fiind o sticla care mi s-a parut "instabila" gustativ, fie deoarece a evoluat diferit si nefericit, fie pentru ca a avut unele probleme de depozitare.


Cuvee 2011 este un mix din cei trei struguri. Ciudat, desi maniera de vinificatie aleasa de Marc Dworkin, acest supracopt dominant, se observa si aici, totusi se releva ca un vin cu rezerve de aciditate, deci foarte baubil. Arome de mure, afine, coacaze si arome evoluate, de maturitate. Se aseaza bine pe papile, cu structura tanica matasoasa, de ciocolata si cafea si un final dulce-picant, piperat. Remanenta buna. 86


Extra: toate vinurile au o nuanta rosie rubinie spre visina putreda, desi gustativ nu reflecta decat intrucatva acesta impresie de maturitate avansata. Toate au stagii respectabile in baric. Toate au nevoie de aerare pentru a se deplia. Toate sunt intr-un moment bun de consum. Si toate au in jur de 13,5% alcool si costa de la 60 lei in sus (in scadere fata de momentul lansarii, cand costau 80-90 lei). 



3 comentarii:

Cosmin spunea...

Alira nu prea e pe gustul meu... nu sint vinuri rele, dar prefer altceva.
De gustibus...

George Mitea spunea...

Te inteleg. Sa stii, insa, ca rose-ul cu eticheta aurie e de toata isprava.

Cosmin spunea...

Pai atunci, ce sa fac? O sa-l caut. Inca nu l-am baut... :-)