Eforturi pentru o teorie unificata a legaturii dintre vin si batuta moldoveneasca (I)

sau incercari de rezolvare a unor probleme ridicate de cititorii nostri in replica la post-ul Vinul intre pop si batuta moldoveneasca (I) 
"Apropo de blues si muzica araba, daca nu esti deja familiarizat iti recomand blues-ul toaregilor din Mali (terakaft, toumast sau tinariwen de ex) si ai sa vezi cum spiritul s-a intrors din delta missisippi-ului in desertul african - eu sint absolut fascinat."(Lucian Luncan, comentariul pe blog)
Tinariwen, foto: kxci.org
Trebuie sa recunosc ca muzica tuaregilor nu mi-a fost foarte familiara. De la comentariul lui Lucian- imi este si ii multumesc. Terakaft, Tinariwen sau Tamikrest sunt cateva dintre trupele care mi-au invadat playlist-ul de cateva zile. Si ca sa nu cred ca toti tuaregii au nume care incep cu T- un chitarist foarte bun numit- Bombino. Daca nu sunteti la curent cu situatia politica a acestor populatii semi-nomade- ei bine, teritoriul pe care il populau din vremuri ancestrale- desertul Sahara de vest- este impartit azi intre Maroc, Mali, Niger, Libia, Algeria sau Nigeria. Diferentele culturale duc la dese lupte armate, insurgentele armate ale tuaregilor fiind constante de cand puterile coloniale au parasit Africa predand autoritatea noilor state.

Bluesul tuaregilor se numeste assouf, un cuvant din araba berbera care semnifica "nostalgie". Exista un puternic mesaj politic si din aceasta pricina muzica lor e interzisa in tari precum Mali. E bine de stiut ca muzica aceasta rebela e cantata de rebeli autentici, care lasa chitara si pun mana pe arme cand e nevoie. De exemplu, doi dintre membri Tinariwen au murit in luptele din 1994 si 2005.

Muzica in sine este surprinzatoare. Multi au inceput sa cante la intrumente improvizate. Cu timpul chitara acustica si apoi chitara electrica au inlocuit instrumentele traditionale, folosesc bass electric, percutia e pe alocuri traditionala. Sound-ul e interesant, aminteste in multe momente de Chicago blues, bluegrass chiar si country sau reggae. E linistita, dar ritmul construieste o tensiune presanta. Stilul vocal e traditional. Si asta creaza un fusion placut- mix de familiar si exotic.
Daca ascultatorul va sesiza asemanari cu muzica  Dire Straits, Bob Marley, Hendrix, Santana, sau doamne iarta-ma, Kenny Rodgers- sa stiti ca nu e intamplator. Cei numiti au fost foarte populari in africa sahariana, raspandindu-se pe discuri si casete bootleg- cam ca la noi inainte si imediat dupa Revolutie.

Cred ca americanii i-au spus desert blues pentru ca sunt evidente asemanari cu propria lor muzica. Ritmul west-african are evidente similitudini cu muzica celor de culoare din delta Missisippi. Insa nu cred ca tuaregii au fost initial constienti ca ce fac ei e o fuziune. Ca sunetul electric impreuna cu stilul vocal traditional o sa rezoneze atat de modern. Dar s-a intamplat. Si mai cred ca exista si altceva care leaga delta blues de desert blues. Sunt autentice- transmit amandoua ceva- atat etern- dragoste, suparare, viata, cat si specific- usor protestatar. E o revolta autentica si o expresie sincera a unor sentimente, e muzica adevarata, cu suflet, nu fonfleuri in care se protesteaza impotriva disparitiei șocâtelui de preerie sau alte asemenea.

Ma gandeam cum sa reconciliez ipoteza ca muzica, vinul- in fine, un produs traditional in general, poate migra si ramane in egala masura autentic, adevarat. Pe de o parte e unicitatea sentimentului pe de alta o patrie care sa gazduiasca fecund acest sentiment. De la negrul de pe plantatie la tuaregul haituit de guvernele noilor tari care il gazduieste printr-o intorsatura a sortii in care oamenii desertului n-au avut niciun cuvant de spus.

In lumea vinului cred ca exista cateva exemple similare. Migratia sauvignonului blanc si a pinotului noir in Noua Zeelanda, a cabernetului in Napa Valley, ice wine-ul canadian si exemplele pot continua. Pana la urma fermentul era deja acolo- migratia strugurelui a fost precum cea a chitarii electrice si a unor ritmuri intrucatva similare cu cele impamantenite, traditionale. Din acest mix a reiesit ceva unic, expresiv- un produs ancorat in doua lumi, si care- in cele din urma- si-a rupt legaturile cu tara mama. 
Asa s-a ajuns la malbec-ul si torrontes-ul argentinian, la carmenere-le din Chile. Toate exemplele amintite reprezinta importuri din lumea veche, unele vechi de sute de ani- ramase ca reprezentante ale unor culturi disparute. 

Aceste expresii raman valoroase si autentice intrucat nu incearca sa cloneze stilul din locul de origine, ci si-au gasit  in terroir-ul acela particular o scena de pe care sa ne capteze atentia.

PS: In partea a doua ma voi referi la opinia lui Mihai Oprea redata mai jos. Spre jazz, deci!
"Fain scris, total de acord. Insa, adevaratul test de maturitate al traditiei (si al publicului) este cand reinterpretezi piesa pe ritmuri de jazz, si suna in continuare bine. La fel si cu vinul...." (Mihai Oprea, comentariul pe facebook)
PS II: daca voi mai avea multi astfel de cititori care sa-mi puna probleme, cine stie, poate ii voi cere lui Tony Poptamas sa-mi scrie un studiu introductiv :) Asta ca sa nu-mi luati titlurile mai in serios decat merita.

Vinul între pop și bătuta moldovenească

foto: www.banaterra.eu
Nu mi-a placut niciodata muzica populara. Am crescut intre blocuri.
In copilarie costumele populare si universul descris in versuri mi se pareau straine, anacronice. 
Nici astazi in playlistul meu nu exista vreo melodie populara, insa am inceput sa privesc problema cu mai multa intelegere. De fapt gresesc. Am o piesa "populara", insa straina. Un Nusrat Fateh ali Khan. De ce o ascult? Pentru ca emana o muzicalitate stranie, exotica.

Daca privim universul muzicii cu ocheanul autenticitatii, muzica populara, fie ea tribala, africana sau chinezeasca, araba, etc. puncteaza masiv la acest capitol. Muzica contemporana s-a detasat de radacini. De exemplu blues se canta azi oriunde pe planeta asta, insa inima bluesului este evident in delta marelui Mississippi. Mai bine zis a fost, pe vremea plantatiilor sau pe vremea detinutilor scosi la munca silnica in lanturi. Ce ascultam azi este precum lumina stelei moarte.  

Daca e sa ne intoarcem la muzica noastra populara, as observa ca e inca destul de vie, dar un viu anacronic, incremenit. Muzica populara n-a tinut pasul cu vremurile si in afara de subiecte eternele, de tipul amorului rural dintre mandruta si badita printre capitele de fan, cumva modernitatea este tinuta la distanta. In muzica populara nu exista masini, rate la banca sau iphonuri. 
Muzica pop, dance sau cum s-o mai numi curentul la moda, este un alt gen de metafora. E ca un ocean planetar. Din Romania sau din Coreea de Sud- nu e nicio diferenta. Este azi numitorul comun al globalizarii. De oriunde ai fi- calculatorul te va ajuta, iti trebuie doar doua randuri de onomatopee, o coregrafie spasmodica si cu noroc si credinta in sfantul youtube- nu se stie cand dai lovitura! O sa ai momentul tau de glorie cateva luni, dupa care va trebui sa lasi ringul urmatorului castigator in loteria pop a lumii. 

Ei, in lumea vinului lucrurile stau cam la fel. Vinul modern, industrial, produs cu toti adjuvantii pe care legislatia si cartea invatata in facultate ii permit, este exact ca aceasta muzica pop. Toata e la fel. Feteasca regala, viognier, furmint, pinot gris? E doar o materie prima, o indicatie de pe eticheta. Pret mic, complexitate zero, autenticitate la fel. Precum muzica. Prostuta, dar fun, o auzi in mall si la petrecerile copiilor. Bumzi-bumzi, urmatoarea diferita, dar exact la fel. Daca e suficient de smechera va deveni prilej de dans sincron la nunti, cam asta ar fi aspiratia maxima. Peste un an lumea va retine tra-la-la-ul din refren, dar va uita cine erai si cum se numea piesa.

Vinul e la fel, direct, usor de inteles, fara nicio necesitate de gust dobandit sau cultura. 
Vinul folk insa va fi receptat diferit. Ca melodia sufi a lui Nusrat Fateh ali Khan din playlistul meu.
Pentru ca transmite ceva autentic, unic, chiar daca inaccesibil mie in detaliu, imi va spune ceva despre locul din care provine, despre cultura si traditia locului acela. Un pahar din acel vin nu va fi doar un act de delectare hedonica, va fi nitel mai mult- un mic excurs cultural. Vinul ciudat, traditional georgian, feteasca regala gustata la un prieten in curte, Tondonia atat de pomenita in online zilele astea, din motive bizare, acel rioja de moda veche, cu drojdii native, Morgonul Lapierre si cate si mai cate- ne spun cate ceva despre strugure, despre pamant, despre cantecele locului. Asta e seducator si transcede valoarea organoleptica a lichidului exprimata in puncte sau alti demoni. 
  
Muzica noastra populara, oricat de anacronica ne-ar parea unora, este mai aproape de conceptul de "romanesc" decat Inna sau alti vremelnici intrati intr-un top sau altul. 
Vinul din Dobrogea ar trebui, macar in parte, macar pe o nisa, sa transmita ceva din folclorul dobrogean. Vinul din Vrancea ar trebui sa ne transmita ceva din ritmul indracit al batutei sau al sarbei moldovenesti. Si asa mai departe. 

Tot auzim ca vinul e parte din cultura. Din cultura cui e acest vin modern, industrial produs de toti si oriunde? Cum relationeaza cu sufletelul meu indigen un cabernet sauvignon produs intr-o instalatie cu toate celea in el? Ce legatura este intre traditia olteneasca si un marselan?

Nu sunt naiv, nu ma refer si nu sugerez ca intreaga noastra industrie de vin se indrepta spre lipsa de sine si fara sa-si dea seama va pierde exact ceea ce face un american sau un neamt sa vrea sa guste un vin romanesc. Adica iluzia autenticului, a unicului, a locului exotic si strain accesibil lui intr-un pahar, in zona lui de confort, contra a catorva euro sau dolari. 

E bine ca avem o industrie moderna si orientata spre gustul mondial, dar cred ca producatorului roman de vin trebuie sa-i fie reamintite aceste asteptari si panseuri ale unui blogger neprofesionist de provincie, care insa nu e singur in asteptarile sale pe care multi iubitori ai vinului le impartasesc.
Macar un vin, daca nu o gama, macar un strop ar trebui sa fie expresia terroir-ului, dar aievea, nu ca gogorita de marketing care nu mai inseamna nimic pentru nimeni.   
Si mai cred ca vinurile adevarate, vinurile ca vehicul cultural, vinurile autentice (si nu in acceptiunea limitata de "natural" sau "eco") sunt fiecare precum blues-ul sau flamenco sau muzica indiana. Sau ca doina românească. O poate canta oricine si oriunde, de ce nu? Dar nicaieri nu-i ca la ea acasa.

Oda lui Maximus Pontifex! Slava! Slava! Slava!

Domnu' Cesar, o, tu, maximus pontifex al vinului romanesc, care mi-ai acordat onoarea sa-ti strang mana de vreo doua ori, marite prim-degustator al tarii, te rog sa nu le spui celor care imi trimit licorile lor sau celor despre care am scris deoarece cu naivitate le-am cumparat  operele ca eu nu degust toate vinurile acelea! Pentru ca n-am habar de vinuri. Doar compun stangace si inventate note de degustare. Ca doar fac poze cu sticlele pe dulapul din sufragerie, sau langa cosul cu fructe din bucatarie, dupa care- spune tu, om intre oameni- care ma cunosti atat de bine- ce fac cu vinurile?  Le vand, le arunc, le fac cadou, imi construiesc in dormitor o piramida din sticle, un manusoleu al ficatului si al neuronilor mei pierduti?

O, marite, tu singurul capabil sa talmaceasta nobilul glas al vinului (precum si a altor bauturi mai alcoolice), tu- mare patron de restaurant ilustru de sub Podul Grant- posesor de Opus One si Petrus, intelectual de renume mondial- spune-mi cu ce as putea sa te slujesc? Cum as putea sa-mi fac bicisnica prezenta cel putin suportabila? 

Foloseste oare sa te ridic in slavi, sa te consider cel mai mare si mai tare? Sa proclam public in fiecare zi ca Cesar Filip este singura voce care merita auzita (sau in fine citita- pe facebook sau in publicatii unde cu sfiala am publicat si eu- minusculul)? Sa-mi sterg blogul si sa ma ascund intr-o pestera umeda si intunecoasa in care sa plang in pumni dupa corectia anuala pe care cu generozitate mi-ati administrat-o? Spuneti, dom' profesor, va implor!

Domnu' Cesar, pana si Narcis ar pali in fata inzestrarii dumneavoastra! Domnu' Cesar, va rog respectos, bagati-ma in seama in continuare- gasiti alte vinuri care mi-au placut, alte carti, alte filme, alte muzici, despre care am scris cu admiratie, si dati cu ele de pamant, aratati-mi adevarata lor valoare, educati-ma, luminati-ma! 

A venit timpul  sa va invit cu maxim respect sa ma ajutati sa ma prezint lumii in toata netrebnicia mea! Sincer ma caiesc! (mac-mac!)

Toate cele bune, domnu Filip, multa lumina sufleteasca va doresc, multa sanatate si putere de lucru, va doresc sa ne calauziti in continuare, cu stralucirea dvs. de far calauzitor!


Sfantul Nicolae prin magazinul al carui nume nici nu-l voi pomeni

De sf. Nicolae am tras o fuga la Iasi. Motivele erau multiple, insa fericite oricum. In drum, ma opresc la un magazin al carui nume nici nu-l voi mai pomeni, ca sa cumpar flori. Pe drum am auzit o reclama la radio cum ca un buchet asa si asa costa doar 19 lei. Cand intru in magazinul al carui nume nici nu-l voi mai pomeni de pe langa Moara de Foc- Vad pe raftul mare din capatul randului diverse, printre care Chateau Le Barrail 2010, un vin care a fost 35 de lei, acum redus la 10. Vreau sa intelegeti ca acest vin costa 9,90 pe vinatis.com, sau 7,5 euro/sticla daca iei 6. Deci si la 35 de lei tot e mai ieftin ca in ilustrul magazin online din Franta. La 10 lei pare deja pomana, cum ne-a obisnuit magazinul al carui nume nici nu-l voi mai pomeni, din ratiuni aparent inexplicabile, dar foarte multumitoare pentru client. Bine, acum nu dati navala, pomana s-a terminat.

Le Barrail este al doilea vin al Château Le Pey, un Cru Bourgeois din Medoc detinut de Pierre si Olivier Compagnet. Proportiile sunt dominate de cabernet sauvignon (55%) restul merlot, de pe plantatii de 15 hectare, vechi de mai bine de 20 de ani, recolta 2010- considerata foarte buna.
Vinul- premiat cu aur la concursul anual din Bordeaux, s-a prezentat cu arome interesante, vegetale si lemnoase, picante, cu fructe rosii si coacaze negre, un corp mediu cu taninuri bine crescute, prezente. Remanenta medie, dulce-acrisoara. Un vin solid, fara a fi absolut memorabil, dar intra in cupaj si parerea de rau ca n-am luat mai multe. La 10 lei s-avem rezon! 83

O alta aratare a fost si Embucado 2012, un rosu portughez cu medalie de argint la CM Bruxelles, cupaj alambicat de soiuri locale- aragonez, trincadeira (aka tinta amarela) si castelao, produs de ceea ce pare a fi o cooperativa din podgoria Alentejo. Are 13% alcool si un pret normal de 12,99 lei. Eu l-am luat din coltul infamiei, unde sunt ingramadite diverse produse- ultimele din soiul lor si unde se vede ca a suportat succesive reduceri, pana la [sic!] 4,19 lei, fiind cel mai ieftin vin imbuteliat pe care l-am cumparat vreodata. 
Dupa proba paharului, va spun ca e o afacere si la 12,99, dar la 4,19 e mana cereasca. E genul de vinutz obraznic, suculent, chewy, cu amalgam de fructe rosii si negre de padure, fara complexitate dar cu un duca-s-ar pe gat fantastic. Cand stii ca ai dat 4 lei pe el, parca si inghititurile sunt mai sanatoase. E vin de distractie, fara dubii. 81 pct. 

Am cautat o explicatie pentru aceste reduceri SF. Sigur ca vorbim de un destocaj, de presiunea noilor produse care trebuie sa ocupe raftul. Magazinul al carui nume nici nu-l voi mai pomeni este importatorul si pana la urma distribuitorul acestor produse. Nu vine nimeni sa le ia. Cine sa adune 2-3 sticle si sa le centralizeze undeva?  Si dupa aia ce sa faca cu ele? Asa ca mai bine le dai cu 4-6-9 lei. Tu ai scapat de produs, clientul e super-multumit, numai concurenta se face ca nu intelege. Si acum imi amintesc de death-row-ul din  Real care se intitula "ultima ocazie". Toate vinuri pocnite, oxidate, cu dopurile iesite in afara de cand stateau acolo, la acelasi pret ca cel initial, dar era ultima ocazie sa le cumperi, da? Ce diferenta enorma de intelegere a produsului, nu-i asa?

O copilarie! (Boyhood si Terra Romana Rose 2014)

Pentru mine vinul rose este o copilarie. Cumva intensitatea si potentialul unui strugure rosu sunt limitate, capturate intr-un moment puber. Daca mustul ar fi lasat sa ia contact cu pielitele, daca s-ar pigmenta, daca sucul si-ar trage toate mineralele si invatamintele necesare am putea avea un vin rosu serios, care va  evolua- care va imbatrani frumos- desigur daca a primit o educatie buna. Asa- rose-ul e ca fotografia unui pusti la 15 ani. Va evoca oricand un singur moment in timp, un moment impetuos, vivace, adevarat! dar lipsit de greutate, de substanta.    
Dar exact aceasta usuratate kunderiana a rose-ului este ceea ce cauta lumea atunci cand cumpara un exemplar. Un vin plutitor pe papile, fara greutate, o imponderabila spuma cu arome de trandafiri, visine, fragi de padure, piersica romaneasca si grapefruit. Totul usor! Un vin fara "atac", dar un vin cu "mangaiere".
Asa am vazut roseul Terra Romana, de la SERVE Ceptura, blend-ul incetatenit de merlot si feteasca neagra, in 2014 cu 13,5% alcool, eticheta care continua sa fie un etalon autohton pentru vinul rose mai putin intens, mai usor cu papilele noastre, cum spuneam. 35 lei, 85 puncte rose.

Copilarie ("Boyhood") este si numele unui film pe care l-am vazut de curand. Si vinul a fost suficient de discret ca sa ma lase sa-l vad in pace. De remarcat ca s-a mentinut baubil si atunci cand s-a incalzit in pahar, uitand de el- prins fiind de trama de un firesc nefiresc.
Filmul e recent, lansat in august- anul curent, si este scris si regizat de catre Richard Linklater, cunoscut mai ales datorita trilogiei Before (Sunrise, Sunset, Midnight) filmate fiecare la cate 8-9 ani distanta. Ei bine, joaca cu timpul este elementul esential in acest film unic prin metoda de realizare.
Practic filmarile  au inceput in 2002, si vreme de cateva zile in fiecare an, protagonistii se reintalneau pentru a mai trage cateva cadre. Povestea nu abunda in intorsaturi si explozii, e pur si simplu un film despre oameni si viata lor. Avem o familie cu parinti divortati- Mama-  Patricia Arquette, tatal-  Ethan Hawke si cei doi copii- Samantha, interpretata de fiica regizorului- Lorelei Linklater si micul Mason jucat de Ellar Coltrane, evident in rolul vietii lui. Camera si povestea il urmaresc pe Mason- felul cum creste, trecand prin diverse situatii de viata impreuna cu mama si sora sa, cum se dezvolta si il parasesc pe un deal, dupa o drumetie, zambind catre o viitoare idila, in chiar prima zi de colegiu. Dupa cele doua ore si 45 de minute iti dai seama ca fara a avea un ritm alert sau situatii extraordinare de un dramatism datator de hipertensiune, ai vazut un mare film, plin de tandrete si tumult omenesc. 
N-o sa intru in mai multe amanunte, dar va conjur sa observati situatia fara precedent de pe site-ul de rating cinematografic rottentomatoes.com, unde pelicula este certificata 99% fresh, din 213 review-uri. Daca luam doar parerile celor 46 de "top critics"(de la publicatii de print sau site-uri de profil) filmul lui Linklater intruneste o neverosimila unamimitate- 100%! Presupun ca vom auzi de el din ce in ce mai tare odata ce va incepe sezonul premiilor din 2015.
Eu cred ca fie si numai datorita acestor curiozitati ar trebui sa sa vizionati filmul. Si- ca sa nu fiti stingeri in calatorie- incercati si rose-ul Terra Romana 2014. N-are cum sa strice. Dimpotriva!




Fetestile negre Davino 2011: Iacob si Purpura Valahica

Desi unii oameni ar putea comenta ca Iacob nu este un produs Davino, pentru ca Davino nu este un producator, ci un brand al unei societati producatoare de vin numita Unicom Production, incercati sa intrati intr-un magazin de vinuri si sa cereti vanzatorului ceva de la Unicom. Probabil va spune ca in magazinul lui nu se comercializeaza articole de tamplarie si nici nu e studio de productie video. Cam asta se intampla cand un brand capata viata proprie. Toti oamenii cunosc brandul, nu si firma posesoare a brandului. Nu e vina producatorului desigur. Oamenii din piata au dificultati in a intelege aceste mis-mas-uri de marketing. Plus ca- desigur- Davino suna mai bine decat Unicom Production. Oricum, iertata sa-mi fie aceasta paranteza, pe care am amplasat-o deoarece vinurile de astazi vin din acelasi loc, oricum l-am numi.


Iacob 2011. Culoare rosu-rubinie închisă, pigmentata, cu bordura dand semne de maturitate. Un nas de cerneală, cacao,  merișoare, mure, si tuse de macelarie, amintind de ficatul de vita. Un gust picant, ușor astringent, ușor amărui, cu miez de nucă, porumbe, cu un final cu atingeri de scorțișoară, și cald din pricina procentului respectabil de alcool (14.9%). 83 pct. 

Purpura Valahica 2011. O culoare mai stralucitoare si mai deschisa in registrul rosu-bordo decat Iacob. Un vin diferit fata de anii precedenti sub aspectul aromaticii. Arome dense, condimentate, prune afumate si trufe. Retronazal se simte lemnul dulce, In gust gasim taninuri prezente, dar de granulatie mica, fine, cu o aciditate buna, de fruct proaspat. Finalul este prelung usor astringent-picant, cu afine si scortisoara. Nivelul de alcool (14,9%) este bine integrat, printre picanteriile de final. 88 pct.

Exista o deosebire destul de evidenta intre cele doua produse, dar si diferenta de pret este mare- in jur de 40 Iacob si in jur de 80 Purpura. In mod clar insa exista si similitudini, de ca si cum undeva pe axa timpului s-a produs o dedublare si ca urmare una a devenit mai directa si dintr-o bucata, in vreme ce a doua s-a rafinat, s-a educat, castigand in finete si structura.  

Ca veni vorba, cred ca v-am mai spus despre un mic roman de-a lui Dostoievski numit Omul Dedublat. Ei, daca n-aveti timp de lecturi, sa stiti ca intre timp un oarecare Richard Ayoade a regizat un indie bazat pe roman, cu Jesse Eisenberg si Mia Wasikowska in rolurile principale.


Oricum, daca Dostoievski ar incarca un pic cam tare atmosfera, iar filmul ar aduce prea tare dar nu suficient cu 1984 sau Brazil, permiteti-mi sa va recomand o carte interesanta despre matematica, care se citeste pe narasuflate chiar si de cei care abia isi mai amintesc formula volumului. Este o trecere prin istoria numerelor de la Pitagora la Andrew Wiles, matematicianul englez care a demonstrat Teorema lui Fermat, o problema lipsita de rezolvare (desi multi au incercat) vreme de mai bine de 350 de ani. O lectura plina de informatii si anecdote care prezinta matematica si matematicienii intr-o lumina noua, mai ales pentru cei din afara. Se numeste Marea Teorema a lui Fermat, scrisa de Simon Singh, disponibila la editura Humanitas, intr-o editie mai noua decat cea din fotografie.

Daca nici aici n-a nimerit-o somelierul cultural din mine, iata ceva mai accesibil si mai nou. Amicul Cosmin Tudoran tocmai a lansat impreuna cu Maga o piesa noua, numita Pisici. Ceva felin sugereaza si feteasca neagra, asa ca poate pret de 4 minute merg cateva sorbituri. Pana apare Margelatu in sunet de trompeta si vă scuipă coji seminte in paharul de vin.


De la whisky la vin: Chateau Macay 2010 Cotes de Bourg (Franta)

Chateau Macay este un blend de 65% merlot, 15% cabernet franc, 10% cabernet sauvignon si 10% malbec, din Cotes de Bourg, o apelatie din Bordeaux, situata pe malul drept al estuarului Gironde, chiar vis-a-vis de Margaux. 

In pahar descoperim o culoare rosie-rubinie intensa. "Nasul" aduce a acadele, lemn dulce, prune, dar gustul nu te lasa sa spui altceva prea vocal decat afine. Si textura, nu numai aroma. Vin cu taninuri abundente, dar dulci. Apar si tuse catifelate de cafea si vanilie, care mai imblanzesc bestia. Finalul e intens, persistent, picant. 
E clarificat cu albus de ou, nefiltrat, gros, ceea ce se vede pe paharul gol. Are 13,5% alc.,  sesizabil la temperaturi mai mari de 18 C. 83 pct, dar va recomand sa nu-l cumparati pentru consum imediat. Uitati-l in pivnita vreo 2 ani. 25 lei (Lidl)

Astazi domeniul are 42 de hectare. Vinul este obtinut din plante mai batrane de 10 ani, prin recoltare mecanizata si sortare manuala a boabelor pe banda, maturat 12 luni in baric si inca 6 la sticla inainte de a fi comercializat. Sa mai amintim ca anul 2010 a fost excelent pentru marea podgorie franceza.

Cumva acest stil neobisnuit si neasteptat pentru Bordeaux se poate explica prin chiar numele chateau-ului: Macay. Numele vine de la un plai viticol din zona, care s-a extins si asupra cramei, iar numele plaiului vine de la un ofiter irlandez (Mac Cay) care a trecut intai prin Scotia, iar din pricina neintelegerilor in egala masura cu scotienii neosi dar si cu englezii, a emigrat definitiv in Aquitania, unde s-a lasat de whisky si s-a apucat ca tot omul de cultivat struguri si de facut vin. Astazi domeniul este detinut de sotii Frédérique și Hervé Descourvières care isi doresc ca domeniul sa devina referinta nr. 1 in Cotes de Bourg. Dupa acest vin as zice ca mai au putin de lucrat, dar sunt cu siguranta pe drumul cel bun.

Cramposie 2013 Istros Domeniile Ostrov

Sa ne intoarcem la o mica descriere de lichide. Sa fie vreo doua saptamani de cand mi-am notat cateva lucruri despre ceva numit Istros. Este o gama de retail produsa de Domeniile Ostrov, companie care mi se pare ca este pe drumul cel bun dpdv al vinului. Adica cel putin se incadreaza in conceptul de "vin corect" si cu inclinatie spre rest de zahar mai mic. Un alt motiv pentru care am scos din portofel fabuloasa suma de 15 lei (sau asa ceva) este varietatea de vita de vie si anume: cramposie. Apropos, probabil stiti deja, cramposia e mama cramposiei selectionate. Practic cea selectionata a fost creata de cercetatori cu scopul de a ameliora soiul ancestral, care are unele neajunsuri in privinta fecundarii. Numai cine are experienta vinificarii celor doua soiuri ar putea sa ne spuna care sunt diferentele intre ele, daca exista- la nivel organoleptic. 
De-a lungul timpului am incercat diferite astfel de interpretari- de la antica Cramposie de Murfatlar- produsa de Vinarte, la panoplia de producatori din Dragasani unde se cultiva intensiv varianta selectionata, la cea de la Intervitt Zimnicea (de unde am incercat diferite variante de selectionata), la Arezan, de la M1 Crama Atelier si iata azi- Ostrov. Am o banuiala ca viile sunt relativ vechi, intrucat mai mult ca sigur la replantari s-ar utiliza varianta updatata a strugurelui.

Olfactiv gasim cârcei de viță,  flori albe, mar verde și un iz greu de tradus, miroase ba a ceva glicerinos (turkish delight, sugiuc, ca tot ne trimite imaginea de pe ilustratie la precupeti in salvari), ba aduce ceva mineral. Din acest punct de vedere seamănă cu cramposiile de la Intervitt Zimnicea (cu care împarte același IG Terasele Dunării). Gustul e destul de texturat, plin,cu tuse de para, mar și pe final zarzara. Nu e ceva iesit din comun, dar are ceva al sau, chestiune care impreuna cu pretul decent- ma face s-o plasez de partea buna a vietii, in jurul celor 80 de puncte. Procentul de alcool este si el extrem de prietenos (11,5%) si predispune licoarea la consum colocvial.



Sandwich de Goodwine 2014 cu soferi buni si eternul CFR laureat Nobel

Aceasta postare despre Goodwine nu va fi un survol al intregului targ. Din pricina timpului limitat n-am putut sa trec pe la toate standurile. Nici nu mi-am propus, ce sa mai...De exemplu n-am gustat niciun vin de import, desi sunt constient ca pe acolo s-ar fi aflat vinuri intr-adevar memorabile.

Am ajuns chiar la deschiderea de vineri, la ora 12, mai ales deoarece Iulian Grigorescu e un sofer foarte bun, nu că Sorin Pamint, cel care m-a adus pana la Braila n-ar fi, dar totusi, 2,5 ore pe ceata si ploaie, Braila- miezul Bucurestiului...e ceva.
Dupa ce am platit biletul de intrare, am ramas surprins de doua lucruri. Unul a fost standul Wine of Moldova, care era vizibil din orice punct al salii, iar al doilea a fost infiintarea, in premiera nationala, a garderobei, treaba utila in vremuri in care oamenii au tendinta sa se inveleasca in mai multe straturi protectoare.

Apoi, deoarece am fost asaltat de invitatii din trei parti ca sa particip la conferinta de presa a fratilor moldoveni, am fost nevoit sa-mi rup 30 de minute ca sa aflu cine e din punct de vedere al vinului R.Moldova si ce vrea ea de la noi. Ce vrea e simplu, chiar daca invaluit in cifre si statisticile prezentate de Viorez Garaz, expertul in marketing al ONVV-ului basarabean: vrea sa-i bem vinul. Si ne va spune treaba asta mai des pana o sa intelegem. SI o spun foarte eficient. Dupa conferinta, am primit o sacosa de presa, ca altfel nu pot sa-i spun, cu o mapa continand informatii despre Republica Moldova, in format de hartie dar si pe un cd, un soi de caiet de degustare pentru vinurile prezente la targ (cu poze), un detaliu pilduitor, precum si una bucata material didactic (sticla plus pahar), fiecare altceva, dar oricum treburi de soi. Am gustat la sfarsit un Crisecco de la Cricova, o dovada de inventivitate onomastica basarabeana, cum sunt si ale lor divin si cahor, de altfel. E un charmat destul de aromat, cu o perlatie nu tocmai eterna, carbonatie la fel, dar la 22 de lei (cat inteleg ca e pretuit in Romania) sta foarte bine in peisajul bulelor autohtone.

Daca tot am zis destule despre R. Moldova, sa amintesc ca am degustat cateva treburi la standul lor. De la Gitana Winery- Le Petite Sophie 2012 e un blend pe baza de chardonnay remarcabil, care sta foarte bine langa somptuosul Lupi 2011, un blend pe tip bordolez, dar cu saperavi minoritar in lucrare. De la Vartely  l-as remarca pe Taraboste 2011, un cabernet sauvignon rezerva serios, fructat si cu tuse de baric elegante. Budureasca, mare atentie!, geto-dacii au trait si pe teritoriul R.Moldova, desi vorbeau mai cu accent, adica cu varzî-barzî-brânzî! La Fautor le-am incercat pe cele doua Illustro, cupajele de sus ale cramei. Mi s-a parut ca cel rosu (cab-merlot)- 2009- e nitel trecut (ori poate sticla era desfacuta de multa vreme), dar cel alb (chard-sauvignon-riesling de Rin)- un 2011- o duce foarte bine si cred ca o s-o mai duca cativa ani. Un vin elegant.  Am trecut si pe la Poiana Codrilor, care au prezentat un brand numit Ulmu, de la care am remarcat un cabernet 2012, cam tinerel, dar cu potential. De Purcari (si de fratele sau -Bostavan) si nu mai zic nimic, chiar daca n-am trecut acum pe la ei, i-am testat pe indelete la ei acasa. Imi mentin parerea ca la nivel de medie a produselor din portofoliul sunt peste ceilalti producatori moldoveni, fapt confirmat de cota de piata interna si de procentul mare destinat exportului, daca impresiile mele gustative nu va sunt de ajuns. Daca ar fi sa regret ceva, este ca pur si simplu n-am reusit sa-mi dozez timpul ca sa gust si noile vinuri ale Cramei Ceptura (care are aceiasi patroni ca Purcari). Dar inteleg ca vor apare repejor in rafturi, asa ca voi indrepta acesta scapare.

Oricum, despre Moldova numai de bine. Dar unul e conceptul, altul subiectul. Am remarcat asta si in R.Moldova, la sarbatoarea nationala a vinului. Lor le cam lipseste conceptul de targ de vinuri cu degustare gratis. De aceea, unora (doar unora, sa fim cinstiti) le cam tremura mana cand toarna, sau te onoreaza cu vreo 10 ml peste reziduu vinului anterior, plus o privire lunga. Eu as fi de acord ca si la Goodwine- cand e vorba de un vin vreun import de 500 lei- daca vrei sa-l gusti sa marci banul, nu e vorba de moca neconditionata. Desi e si punctul de vedere ca mai bine nu vii cu licoarea daca n-ai de gand s-o deschizi sau s-o oferi tuturor. In plus, e drept, e foarte greu sa torni si sa torni catre oameni pe care nu stii de unde sa-i iei. Poate ca unii chiar vor sa-ti cumpere vinul, dar cand dai peste unul ca mine, care iti mai si ocupa standul vreo cinci minte, gusta tot, scuipa tot, si pune o multime de intrebari, la care n-ai vrea sa raspunzi, dupa care pleaca fara ca macar sa dea de inteles ca va achizitiona ceva, chiar ca te enervezi.
Ei, asta inca nu poate sa o rezolve PR-ul de ce mai buna calitate.  O vor rezolva doar ani de targuri si de contact prietenos cu lumea. Ah, ca era sa uit, si un nivel de calitate al vinului ceva mai bun. Frate-frate, dar vinul e pe bani!

De fapt, mi-e mai usor sa spun la ce standuri am fost, decat sa enumar toate lipsurile. Am fost la Crama Delta Dunarii, ca sa vad cum arata babeasca neagra La Sapata 2013. E buna, sa stiti. Are si tipicitate si jovial si un pic de eleganta. E ciudat sa auzi asta, dar feteasca 2013 nu se ridica la valoarea suratei negre. Apoi, pentru ca erau peste drum- am vizitat si standul celor de la Senator- unde am reperat o sarba 2013 din gama ieftina. Vin onorabil, Monșer! Am gustat babeasca hereditas 2011. Totusi nu mi s-a parut la nivelul celei din 2010. Remarcabil felul in care a rezistat babeasca gri 2011, tot din gama Monser, singurul reprezentant al acestui strugure in retail.

De la SERVE am gustat noul Milenium 2013, acum ceva mai lucrat decat precedentele- cu o invechire in lemn mai pronuntata. E un vin care se apropie mai tare de profilul fratelui mai mare Cuvee Amaury decat o faceau exemplarele din recoltele trecute. Oricum, e un vin de luat in seama in sine!

Am trecut pe la Vincon, fie si numai ca sa-l salut pe Cosmin Tudoran, care asigura servicii de somelarie la domiciliul clientului. Am gustat o gama noua, de retail, prognozata undeva la 15-20 lei- numita Doua Vorbe, avand pe eticheta doi Florin Piersic care aparent vorbesc intre ei. Nu stiu daca e o ironie pe seama limbutului maestru, sau asa s-a nimerit, dar eu ca mi-am cam pierdut concentrarea. Desi am fost cam distrat in momentul degustarii, va trag atentia asupra a ceea ce eu am inteles ca este sauvignonului blanc 2014, un vin sec, curat, tipic. Doamne-ajuta! Parca-parca vin semne bune si de la colosul vrancean, care pare a intelege ca lumea nu vinuri bune de 80 de lei asteapta, ci vinuri bune de mare retail, de 15-20 lei!

Am gustat si doua fetesti negre bune si diferite, cu personalitate bine conturata. Una este produsa de Casa de vinuri Cotnari- in gama Domenii- 2012- un vin clar, cu suculenta si cum un profil aromatic distinct de asteptari, virat spre fructe rosii, cu un final pronuntat picant. De la Crama Ratesti, din Satu Mare, a venit a doua lucrare diferita. Un vin de o culoare stralucitoare, de pinot, cu aromatica impetuoasa, florala, fructata, tot virata aromatic spre rosu- coacaze rosii si visine- si cu piper proaspat rasnit. Eu unul cred ca este bine ca depasim incet-incet limitarile unui canon, care nu face decat sa produca vinuri fara personalitate, cu celebrele prune uscate in prim plan si cu o iluzorie uniformitate. Nu cred ca o feteasca din Dealu Mare poate avea exact aceleasi repere organoleptice precum una din Banat, din Dobrogea sau iata! din nordul tarii, si nici n-ar trebui urmarita aceasta unitate.

De la Halewood, am gustat chardonnay-ul Theia 2013. N-am uitat ca a fost unul din primele untoase de pe la noi si in buna masura si-a pastrat aceasta caracteristica apreciata de fanii chardonnay-ului baricat. De la Vitis Metamorfosis am gustat doua licori numite Coltul Pietrei. Fara suparare, sunt incercari comerciale solide, dar cred ca mai e nevoie de timp aici pentru ceva intr-adevar remarcabil.

Am trecut si pe la Petrovaselo, unde Mihai Nicolici m-a asaltat cu intregul portofoliu. Sincer sa fiu, dupa ce am trecut prin toate, chiar si prin ilustrul PV Gran Cru 2013 (cel mai scump vin din Romania- cu un pret de peste 200 lei), daca e sa ma gandesc la Petrovaselo ma gandesc la bule (sunt foarte bune, mai ales cel din pinot noir). Cat despre scumpete, ce sa va zic, ca-i cel mai bun vin al lor, asta e clar. E un cules tarziu de pe parcele selectionate, un blend de cab si merlot, are peste 15% alcool si da o senzatie dulceaga care excede cu mult numarul de 4 (grame/litru, in fine 3,9- 4,1- ramane de stabilit). E un vin foarte bun, asta e sigur. Fiind o editie de 3100 si ceva de sticle nu exista presiunea vanzarilor si probabil de aici si pretul inedit pentru piata noastra. Am avut si o mica discutie legata de denumirea vinului, fara mare succes din partea mea, avand in vedere ca am dezbatut problema cu oenologul italian, care chiar nu intelegea de ce mi se pare ciudat ca un vin romanesc sa poarte respectiva mentiune pe etichete. De fapt, nu e doar mentiune, e chiar denumirea vinului. Ma rog, in afara de acestea, la vinuri linistite, Ovas 2011 (cabernet sauvignon/merlot) este un vin respectabil, cum a fost si antecesorul sau.

In alta ordine de idei, daca ar fi sa dau o steluta pentru liga mica, aceasta ar merge catre Crama Tata si Fiul (Apcovin Focsani), care au vii in doua podgorii- Cotesti si Nicoresti. Vinurile albe- mai ales- cu preturi de 12 lei pe sticla- ofera impresia unor vinuri curate si racoritoare. E daca vreti un soi de Averesti mult mai mic, dar chiar mai ieftin! Nu sunt foarte multe crame care sa ofere vinuri oneste la un pret atat de mic.
Daca tot suntem in Vrancea, am gustat si noul vin al Tenutei Odobesti, pardon, Chateau Odobesti. E vorba de cu totul altcineva, dar parca n-ar fi. Vinul e ok, un sauvignon blanc 2013, vin care ar sta bine sub 20 de lei, desi ma indoiesc ca asta e planul. Eu am completat sondajul pe tableta la stand, am primit si confirmarea pe mail. Pana la urma e bine ca se intreaba si publicul cum vad respectivul vin. Dar, la naiba, Chateau Odobesti...Oare cate chateau-uri sunt in Portugalia?

Am trecut si pe la standul Asociatiei Producatorilor din Dragasani, unde am gustat vinuri de la Avincis si Stribey. De la Avincis mi-a ramas in memorie cupajul de feteasca regala si pinot gris- un vin cu "pulpa", cu plinatate, e drept parca usor mai putin fin decat primul din soiul sau- acel mix de ani lansat in trecut. In rest, cu toate ca se vede profesionalismul si dorinta, acestea nu pot suplini varsta mica a plantelor. Cu totul altfel stau lucrurile la Stirbey. Nu chiar invers, pentru ca si aici exista profesionalism. Ma refer la varsta viilor. Sauvignonul blanc se prezinta foarte bine. Indiferent de an. Cele doua vinuri remarcabile sunt cele cu eticheta vintage- un Novac 2007 si un Merlot 2006, vinuri absolut remarcabile. Si cele doua spumante (alb din cramposie si rose din novac) sunt printre cele mai bune din patria noastra, desi pretul e cam intimidant (80/90 lei).

Si a trebuit sa fug, pentru ca la 16 incepea lasarea de carte a Marinelei Ardelean- "50 Romanian Wines", eveniment pe care l-am onorat partial, cu regret fie spus. Prea multe vinuri, prea putin timp. Oricum ma voi revansa, va promit.

Si dupa ce, in drum spre garderoba, m-am targuit pentru un borcanel de carpaccio de trufe (cine o fi de vina pentru pretul de 57 lei, cand acum vreo 2 ani acelasi lucru costa 35? Incalzirea globala, inflatia, anul prost pentru trufe, etc?) mi-am dat seama ca sunt in mare pericol sa pierd trenul, intrucat pe vremea aceea mohorata si ploioasa tot bucuresteanul iese cu masina si merge cu 30 km/ora. Noroc cu soferul de formula 1 al celor de la SERVE, care si-au facut mila de-un suflet sarman si astfel am ajuns la gara fix la timp.
Ca veni vorba de CFR, as zice ca la 4 ore si 92 de lei (intamplator mai erau bilete doar la clasa I) macar o sticla de apa ar putea fi cumparata de undeva din tren. Mi s-a facut dor de nenea cu "racoritoare, bere, cipsuri avem!". Ironia face ca pentru a da impresia ca este un intercity- trenul stationeaza prin gari cate 1-2 minute, insuficient chiar si pentru Usain Bolt sa dea o fuga dus-intors pana la un chiosc. Mare ironie sa mori de sete dupa atatea ore de degustat vinuri, nu? Noroc cu investigatia lui Patrick Modiano din Dora Bruder si cu mix-ul meu de delta blues, care m-au mai facut sa uit de sete.


























Chateau Perron 2013 Graves- un alb foarte bun

Albul de Graves mai da o lovitura in Lidl, prin acest blend clasic de sauvignon blanc (50%), semillon (40%) si muscadelle. Este produs de fratii Bruno, Dominique & Pascal Guignard dintr-o parcela ataesta de la 1531. Interesante sunt si studiile lor, care s-au dovedit folositoare cand au mostenit domeniul de la parinti. Unul e oenolog, absolvent la Bordeaux, altul e tehnician-sef, iar ultimul agronom. Ce chestie, nu?
Licoarea vine intr-o  culoare galbuie, cu un nas de corcoduse albe, caise si piersici, musetel, flori albe si rozmarin. Gust acid, de pere williams, grapefruit, corcoduse albe, cu un final lung, "lingering" cum zic englezii, dulceag, ca de ananas. Nivelul de alcool (12) este excelent ascuns. Pe scurt: fructat si vivace.  25 ron. 85 pct!





Curtea Regală feteasca neagra 2013 Alcovin


Prima feteasca neagra de la Macin vine cu un nas de prune, ciocolata calda, piper. Gust suplu, tineresc, cu ușoară cremozitate, dacă e servit la o temperatura de 17-18, cu arome care se continuă din nas, și un final, ușor amărui, tonic. Taninuri marunte, ușor de înghițit:). Nivelul mare de alcool (14,7) este decent integrat.  
Este un efort solid, avand in vedere varsta viilor, care nu e mai mare de 4 ani. Se simte fragilitatea fireasca a plantelor tinere, dar viitorul suna bine. Interpretarea este onesta, corecta, avem un vin suculent, proaspat. 27 lei. 82-83 pct.
Temperatura de servire e sensibila, mi-a amintit de un radio vechi, analog, la care trebuia sa "bijuteresti" potentiometrul de frecventa pentru o experienta optima. Si cand ai reusit, poti sa asculti orice, de la Howlin' Wolf la Victor Gore si pana hat departe, in Subcarpati.




Ce ne desparte de animale? Afla raspunsul ACUM!


Veniti mai aproape, oameni buni, am vesti mari! Hai, hai, nu stati deoparte! Sunt mari, mari de tot!

Stiti intrebarea aia mare, cum de s-a format rasa umana? Care a fost fermentul care ne face ce suntem astazi? Ce ne-a despartit de animale?
Ei, aici si acum, veti capata raspunsul! Nu glumesc, stati alaturi de mine, pentru ca azi, numai AICI, vi se va revela natura fiintei umane, acel mic lucru care ne-a facut sa stapanim planeta si sa fim azi ceea ce suntem. Sunteti gata? Vreau sa spun- GATA? Gata-gata?

Ei bine, asa cum unii oameni credeau, dar le era frica sa spuna cu voce tare, raspunsul nu este...abilitatea de a crea unelte, nici degetul opozabil, stati jos. Nici creierul nostru mare. Probabil nici Dumnezeu, dar inca cercetam.

Ei, bine, doamnelor si domnilor, raspunsul este cel intuit de cititorii nostri fideli din barul Lido, satul Corbu Nou, comuna Maxineni, jud. Braila.
Si acesta ar fi...tam, tam...tam..tam...Alcoolul!

Yap, doamnelor si domnilor, un studiu foarte respectabil produs de cativa cercetatori americani, publicat in  Proceedings of the National Academy of Sciences (care e ditamai revista de stiinta, locul unde publici daca vrei premiul Nobel. Daca doriti o traducere pentru oameni normali iaca aici) arata ca ceea ce ne separa de alte rude cu patru membre este capacitatea de a asimila alcoolul fara sa cadem pe jos din prima.

La ce ne-ar folosi? Well, sa va explic: am fost primate, traitoare in copaci. Multa vreme oamenii de stiinta s-au intrebat care ar fi fost motivul pentru care stramosii nostri au parasit siguranta coronamentului pentru pericolele solului. Si raspunsul este...fructele fermentate. Vedeti voi, orice primata ar fi ingurgitat o fructa fermentata si cazuta din copac ar fi intrat intr-o stare vesela. Si odata intrata in acea stare ar fi fost prada usoara pentru suratele mai sobre, cat si pentru celelalte bestii care traiau pe acolo.
Si asa se facu ca acum  10 milioane de ani, o primata, pe care o vom numi de dragul discutiei- Gigel- a capatat o mutatie genetica care o facea prima posesoare din lume a enzimei ADH4, adica chestiunea care ne face si azi (relativ) rezistenti la alcool.
Ei, din momentul acela Gigel si urmasii sai au putut manca fructele cazute pe sol fara a canta instantaneu My way si a dansa Macarena. Un avantaj imens fata de celelalte maimutele, care mureau de foame prin copaci de frica pradatorilor care le-ar fi luat ca din oala daca s-ar fi impleticit prin padure dupa cateva fructe cazute (printre care- mai ales- vitis silvestris, strabuna vitei de vie actuale).

Deci, oameni buni, vedeti voi, lucrul care ne-a facut oameni nu e apetitul pentru carne sau alte explicatii savante. Desi cred ca primul somelier din lume a fost ala care a zis "bai baieti, vedeti ca bucata de mamut in sange merge bine cu bobitele alea fermentate de le gasim pe jos, prin padure"

In concluzie, ce s-o mai dam cotita, adevarul adevarat e ca: Alcoolul ne-a facut oameni!

Peste 20 de ani

Uitandu-ma la aceasta aplicatie amuzanta, accesibila prin browser, dezvoltata de Orange, care utilizeaza camera web pentru a-ti lua o fotografie pe care apoi o proceseaza pentru a produce o imagine virtuala a eului tau de peste 20 de ani, mi-a venit asa in minte o intrebare. Care sa fie un vinul romanesc care sa se prezinte onorabil, cel putin in viata, la 20 de ani de la producere? Poate vor fi mai multe, poate va fi un Uberland 2007, poate un Charlotte 2008, poate Flamboyant 2009, cine stie? Astept nominalizarile voastre. 
Dar unul singur a trecut deja de jumatatea distantei. Acela e Prince Matei 2001 imbuteliat in magnum. 
Un prieten mi-a spus ca l-a gustat acum cateva zile si a fost glorios, fara urma de imbatranire. Deci tot ce e posibil. Eu unul cred ca- daca lumea va fi la locul ei- ne vom intalni cu un vin mare si in 2021.

In rest, descopar ca pana in 2034 o sa trec printr-o cura de slabire drastica si ca medicina va rezolva problema calvitiei. Mai observ ca voi afisa acelasi zambet usor malitios. Well, unele obiceiuri mor greu. In fond mi-a exersat grimasa vreme de 20 de ani, probabil in inca 20 mi-o voi fi perfectat-o. 

PS: Ah, era sa uit! Nu numai ca va puteti uita la eu-ul vostru viitor, dar puteti sa va si conversati cu el. De exemplu, se pare ca in 2034 voi uita complet limba romana. Sa fie un semn?

Peste 20 de ani

Acum 20 de ani

Sangre de Toro: Asociatia oamenilor educati multumeste producatorului

Torres Sangre de Toro 2013. 13,5%. 6 luni in baric. DO Catalunya.  Un blend de garnacha (grenache) si carinena (carignan) cu o culoare tinereasca, mustoasa, intensa, cu arome dulci si atragatoare de afine, prune, cirese negre, scortisoara si vanilie, cu un gust suculent, proaspat de fructe negre, rotunjite de o sensatie catifelata, cu usoare tuse lactate. Nu complexitatea e punctul forte, dar are o proprietate savuroasa, care il face usor de baut. E accesibil, fara a-i lipsi o oarece eleganta.  
La 25 de lei (Lidl) suna foarte bine, pretul fiind foarte aproape cu cel din tara lui. 2013 vine si cu o eticheta usor schimbata cromatic fata de precedentele (din ultimii 60 de ani...), cea noua fiind alba complet, fara clasicele benzi caramizii. 84 pct. 

Bun, am incheiat descrierea, acum e timpul pentru un panseu.
Ei bine, cred ca distanta dintre industria spaniola de vinuri si cea romaneasca este exact cea dintre Sangre de Toro si Sange de Taur. Ambele sunt vinuri de masa, de larg consum. Se numesc la fel, dar din pricini diferite.
Sangre de Toro il mentioneaza pe Bachus, legaturile dintre zeul vinului si puternicul animal fiind profunde. Asta pe langa faptul ca taurul e animalul national spaniol. Sigur ca si aici vorbim de vigoare, de forta, de virilitate, dar ancorate intr-o mitologie. Mai deschizi un Alexandru Mitru, mai dai un search pe wikipedia...
Modul in care e marketizat in Romania Sange de Taur de catre producatorul sau - Tohani SA- frizeaza glumele deocheate si hahaiala de scara blocului prin fosnet de coji de seminte. E -daca vreti- distanta dintre un talk-show cultural si canapeaua lui Maruta.
Am auzit ca patronul de la Tohani e foarte mandru de performantele brandului. E mandru si de multele sanctiuni pe care le-a primit compania dupa ce s-a dovedit ca Sange de Taur contine si alte ingrediente decat struguri? A existat vreun comunicat de presa in care sa se explice cum si de ce? Desigur ca nu. Si oricum publicul tinta al bauturii Sange de Taur nu prea citeste ziare. 
Sangre de Toro si-a cladit succesul in 60 de ani in care a livrat an de an ceea ce a ajuns un fel de standard pentru vinul la 5 euro. Sange de Taur si-a cladit succesul pe cu totul altceva decat vin, adica pe libidinal, pe venal, pe pulsiuni primare, nefiind altceva decat un apropo sexual la 8 lei/sticla.

Poate ati auzit la radio reclama in care o voce cristalina si voioasa spunea "Sange de Taur: Asociatia femeilor fericite multumeste producatorului!". Ei, daca-mi e permisa o parafraza, eu as zice: "Sangre de Toro: Asociatia oamenilor educati si normali la cap multumeste producatorului!". 

Vinuri nespuse (pana acum, III). Unvinpezi

Acestea sunt vinuri pe care le-am luat in verb pentru unvinpezi.ro. Nu le voi puncta in scara de 100, pentru ca initial nu am facut-o si nu ar fi corect sa punctez din amintiri. Totusi observati in text un rating de tipul X/5.  Asa se puncteaza in micul nostru grup. Unde, daca vreti o rata de schimb, 2 este 80-84, 3 e 85-89, 4- 90-94 si 5- doamne-ajuta la mai multe! De ce se puncteaza? Pentru ca ideea este ca vinurile oferite spre vanzare sa fie de cel putin 80 pct. Si credeti-ma sunt ceva vinuri care (din lipsa de realism a producatorilor/ a importatorilor/conditii de pastrare) nu ajung sa fie oferite spre vanzare. Nu ma intrebati care sunt acelea, pentru ca nu pot sa va spun. Dar puteti sa-mi cititi blogul in continuare, pentru ca nu se stie cand o sa am vreo scapare :)

Cifrele acelea mai mari sunt preturile din ziua ofertei versus preturile normale. 
Ordinea nu e intamplatoare. 

FUENTESPINA GRANATE 2013 Bodegas Avelino Vegas. 2/5 36/42
Acest joven de Ribera del Duero este la inceputul lantului trofic, sub crianza si toate celelalte. E un rosu de consum curent, suculent si destul de acid, cu descriptori de fructe rosii, afumaturi condimentate, cu o tusa lactata si usor vanilata datorata-cel mai probabil- unei scurte treceri prin baric. Repede curgator si ideal in fata gratarului, cat ia aer sticla de Pingus.

SIOSY SYRAH 2012 Bodegas y Vinedos del Jalon. 2/5 37/45
Astăzi avem un syrah spaniol de Calatayud, din apropiere de Zaragoza, vin care- fără a fi un vin cu speranță de viață prea îndelungată- se prezintă plăcut la momentul prezent, fiind fructat și fără ascunzișuri. Nasul amintește de ciocolată, un indiciu al celor 9 luni în baric,  precum și violete, lavandă, rozmarin. Gustul are o moliciune concupiscentă, densă, cu arome de mure, afine și picanterii de vin fiert și o ușoară reverberație mentolată.

ILLIVIO 2011 Livio Felluga. 2/5 89/133 
Felluga este una din cramele cele mai renumite din Friuli (nord-estul Italiei, la granita cu Austria si Slovenia). Vinul de azi este conceput ca un omagiu adus longevivului "patriarh" Livio de catre copiii sai. Este un blend de pinot blanco (majoritar) cu aport de chardonnay si picolit (o varietate locala folosita in special la vinuri dulci), maturat 10 luni pe strat de drojdii, in baric. Vine intr-o culoare aurie stralucitoare, cu un "nas" elegant, de flori albe aducand a lamaita,  iasomie și indicii dulci, de vanilie. Gustul denotă anii de maturitate, atacul surprinzand, fiind mai degrabă liniștit si delicat decat robust, cu nuanțe de pere Williams si nectarina, cu un iz de unt vanilat și un "kick" picant de coaja de lamaie conservata in zahar. In ciuda(sau in pofida) perioadei lungi petrecute in lemn avem in fata un vin articulat si elegant.

EMERITUS MERLOT 2009 Cramele Rotenberg 3/5 69/81
Mihail Rotenberg s-a obisnuit sa lanseze aceasta eticheta la mai multi ani dupa recolta, lucru de apreciat si inca destul de rar printre producatorii romani, fie ei si de calitate. La obiect: avem o culoare rosu granat cu o bordura indicând semne de maturitate. Olfactiv livreaza suc de vișine, flori uscate și note saline, ca de carne uscata și undeva, in miez- hrean! Sigur, fara partea lacrimogena :) În gust se prezinta robust, cu note de fructe confiate (smochine, prune) miez de nuca verde, traduse printr-o combinație de taninuri dulci și uscate. În acest sens, e de preferat consumul la masa, mai degrabă decât de unul singur. Ah si in caz ca nu ati remarcat, primeaza descriptorii maturi, copti. Ceea ce e o indicatie asupra oportunitatii de consum, in sine.

SASSO AL POGGIO 2009 Piccini 3/5 63/78
Vinul de azi este supertoscanul celor de la Piccini, blend de sangiovese (cam 60%), merlot si cabernet sauvignon, maturat 12 luni in lemn si se numeste "piatra de pe deal". Ma intreb cum ar reactiona comentatorii de etichete de la noi daca ar apare un vin romanesc cu astfel de denumire. Soc si groaza, probabil. Oricum tin sa va anunt ca pretul de azi e bun comparativ cu cel din lumea larga.
Avem o culoare intensa, intrezarindu-se maturitatea. Olfactiv aduce a lemn dulce, un pic de menta si nucsoara. In gust apar impresii de mure in principal, apoi afine si prune uscate, iar finalul e destul de persistent amintind de cuisoare si o usoara tusa sangvinica. Mi s-a parut un vin dens, cald si naucitor si parca-l inteleg mai bine pe "supertoscanul" Dante cand vedea "caldul soare cum devine vin, unit cu sucul care vița-l are"

Consumul de vin din Romania: un studiu interesant si remarcile mele


Recentul studiu intreprins de Ipsos Research pentru Magazinul Progresiv, asupra incidentei de consum si asupra altor apucaturi ale romanilor in ce priveste vinul, este interesant mai ales deoarece ofera o serie de date si cifre pe care fiecare le poate interpreta cum vrea. Dan a facut deja asta, acum voi incerca si eu. In primul rand sa zicem ca studiul s-a efectuat pe vreo 600 de respondenti, telefonic, in orase mari. Asta seteaza oarecum fundalul. In fond, daca s-ar fi vizat segmentul rural- nici n-am putea vorbi de vin imbuteliat.

“Vinul este una dintre bauturile alcoolice cele mai populare in randul romanilor. Totusi, vinul imbuteliat are o incidenta de consum de 33% in timp ce vinul produs in gospodarie ajunge la 51%”

Explicatia acestui fapt tine de specificul tarii noastre. Aproape orice familie de la tara are (cu exceptia celor care stau in varf de munte sau in alte zone improprii cultivarii vitei de vie) o bucata de vie. Acest aspect este datorat fragmentarii proprietatilor prin retrocedare. Si inainte de 1989 foarte multe gospodarii din mediul rulal isi imparteau pamantul cultivabil din curte astfel incat sa contina si cateva randuri de vie din care sa produca vin pentru consum propriu. 

Aceasta situatie nu s-a intamplat din pricini metafizice, ci pentru ca vinul este inradacinat in cultura noastra. Apoi, mai ales in anii ’80, vinul imbuteliat devenise o trufanda, poate din pricina exporturilor masive, poate din alte pricini pe care nu le sondez acum. Asta cand vinul vrac de cumparat, “vinul de mat” cum se mai numeste si acum prin unele zone, nu era foarte prost. 

Eu cred ca romanul n-a fost niciodata un mare cumparator de vin, in parte pentru ca intotdeauna a avut via sa (fie si minuscula), fie vreo ruda de parazitat la tara, si nu in ultimul rand din ratiuni de buget familial. 
Probabil trend-ul va fi de micsorare a incidentei de consum a vinului de tara. Nu foarte accelerat, dar va exista. Unificarea proprietatilor e una dintre ratiuni. Exista locuri din tara asta in care vii nobile de suprafata mica, aflate in proprietatea particulara (inteleg prin asta ca proprietarul e o persoana fizica) sunt taiate pentru ca proprietarul a arendat (sau a vandut) pamantul vreunui boier pe stil nou- gen Porumboiu. Iar boierul n-are nevoie de vie. El are nevoie de rapita, porumb sau grau.

Dilema nu este vin de tara vs vin imbuteliat, din punct de vedere al calitatii, de ca si cum “imbuteliat” inseamna bun iar “vin de tara” inseamna rau. Exista vinuri de tara absolut decente, cu o rusticitate vie, care compenseaza lipsa de finete. E adevarat insa ca acestea sunt doar un mic procent din total. La fel de adevarat e ca in foarte multe zone viticole, in special in cele fara o traditie mare, proaspat improprietaritii cu parcele de vie nobila n-au stiut ce sa faca cu ele. Fara grija sporita si tratamente adecvate productia a fost foarte mica. Si asa a intrat nohanul si alti hibrizi rezistenti si nepretentiosi si unde nu erau inainte de ‘89. Apoi metodele de vinificatie sunt rudimentare. Lipsesc cu desavarsire etape firesti- cum ar fi clarificarea. Trasul de pe drojdie se face de multe ori o singura data, ceea ce explica damful neplacut pe care il capata in timp.  
Totusi…vinul de tara e paralel cu industria si economia fiscalizata iar producatorii de vin ar trebui sa gaseasca metode prin care cucereasca acest segment de consumatori- deloc de neglijat.  Ar fi bine dintr-un motiv simplu: vinul de crama este mai bun la gust decat cel de tara (la nivelul statistic al evidentei organoloeptice). E facut cu instalatii moderne si de catre specialisti.  Atat de simplu, fara alte teorii si filosofii.  

Cu acestea fie spuse, eu unul sunt surprins de procentul relativ mare al incidentei vinului imbuteliat, surpindere moderata de amanuntul amintit in preambul (targetul studiului fiind orasele mari). Observam ca desi avem un 51 la 33, totusi, sub aspectul frecventei de consum, nu sunt diferente mari. 
Si mai cred ca marota vinului “natural” este de fapt un eufemism pentru “e al meu si e gratis”. Nu pot sa cred ca in tara in care in aproape fiecare cos de cumparaturi o sa vezi salam si parizer la 10 lei/kg, lumea chiar moare de grija sulfitilor din vin. Sigur ca exista si nisa consumatorului ortodox alimentar, dar n-as zice ca e foarte mare in realitate. Pretul e problema, sa fim seriosi.
Daca producatorul roman ar putea pune pe piata un vin decent, fara defecte si la un pret mult mai mic decat acel 19,5 lei statistic desprins din studiu, cred cu fermitate ca incidenta consumului de vin imbuteliat ar creste. 

Observ ca limita pretului vinului la restaurant in viziunea respondentilor este de 35 de lei.  Mai observ ca exista o incidenta mare a consumului de “vinul casei”. Cele doua informatii trebuie puse in relatie. Tot pretul este liantul. Cand o “fata in iarba” sau un Castel Huniade costa cel putin 45 de lei (versus 13-15 lei pret de lista cu tva) e firesc ca oamenii se intreapte spre solutii mai ieftine. Important e- zic eu- ca totusi in ciuda vrasmasiei pietei se incapataneaza sa bea vin. 
De acesta limitare a consumului sunt vinovati tocmai cei care ar trebui sa beneficieze cel mai mult: carciumarii. Adaosul la vin din restaurantele noastre este descurajator de mare. Vinul casei este mult mai ieftin la aceeasi cantitate. De multe ori vorbim de 20-30 de lei pe litru! Dar…carciumarul incurajeaza in mod voit acest segment, mai ales pentru ca are cel mai mare profit. Cumpara in conditii de obscura legalitate vinul de te miri unde si ti-l vinde cu un adaos de 400-500%. 
In atare conditiuni, e total normal ca principalul impediment in randul consumatorilor de vin sa fie pretul. Asta o spun de ani de zile, nu e o descoperire epocala. SI la fel de normal e ca locul de consum sa fie acasa.

Ca vinul e preferat de cei peste 30 de ani, nu cred ca e ceva in neregula. Vinul e pentru oameni mai asezati, nu e ca o bere pe care poti s-o bei oriunde, oricand, direct din sticla.
Daca notorietatea e impartita intre aceeasi producatori de volum, sa nu uitam ca de Bianca Dragusanu a auzit toata lumea, dar de Adrian Ghenie mai putin (asa, asa, dati acuma in google:). Sa nu confundam calitatea cu notorietatea. O ironie aparesi atunci cand vorbim de struguri. Daca ne uitam la cei care sunt pe primele locuri in materie de notorietate vom constata ca pe un grafic al calitatii lucrurile stau aproape pe dos.

Ei bine, in aceasta ordine de idei, faptul ca articolul din publicatia amintita, semnat de Mihail Tanase, se intituleaza “Romanii nu-si cunosc prea bine vinurile” este adecvat. Nu reusim sa strapungem aceasta pelicula care separa notorietatea de calitate. Pentru mine vinul din Vrancea inseamna o enorma zona gri (atat strict oenologic, cat si dpdv al legalitatii), in care stralucesc cateva crame oneste precum cateva stele pe cerul negru, acoperit de nori. Pentru multi dintre cunoscutii mei, insa, vinul de Vrancea e de partea buna a lucrurilor, e locul unde te duci sa tocmesti vinul pentru nunta sau botez. 

Daca e un semnal in acest studiu pentru industrie- pe langa “vinul de tara”- acesta ar fi interesul mare al romanilor pentru vinul ecologic. Cred ca in mintea celor care au raspuns, conceptul de “ecologic” e cat de cat apropiat  de “naturalul” atat de drag sufletelor noastre. E un subiect de meditatie.  

Cred ca daca piata e cum e (adica nu bine)- sunt doua directii- fie incerci sa schimbi perceptia consumatorului asupra felului in care faci tu vinul in crama moderna ridicata cu fonduri europene si asta o poti doar concentrat la nivel de patronat sau asociatii mari de producatori sau nu incerci sa schimbi perceptia (“a vazut si struguri vinul asta? E din pastile, nu-i asa?” “eu vreau tot de tara, ca ma doare capul de la sulfiti”). Educatia costa. Dar costa pe termen lung si mai mult sa nu o faci.Si asa ajungem la varianta doi.

In acest caz n-ai decat o singura varianta in a “fura” consumatorul de “vin de tara”: sa te apuci sa faci si tu vin de tara, sau ma rog, ceva pe acolo- eco, bio, carute, balegar.  Sigur, asta nu e la indemana pentru crame mari. Apoi strict agronomic vorbind- reconversia costa timp si bani, pe care nu le au multi. Dar cred ca o nisa de vin “natural” este o ditamai oportunitatea. Sigur, ca trebuie sa-l dai si la un pret care sa corespunda asteptarilor pietei. Asta va fi o incercare. Insa daca bautorul respectiv poate sa dea pe gat toate antimateriile doar pentru ca sunt “naturale”, macar de calitate nu trebuie sa te preocupi prea tare. 

Eu unul nu mor de grija industriei de vin. Nu ma consider un critic al industriei de vin, decat marginal, prin simplul fapt ca scriu despre vinuri si vrand-nevrand observ niste tendinte, mai degraba spus- niste hataruri ale producatorilor. Dar nu pot sa nu observ ca toate blogurile la un loc, toate revistele specializate (desi pluralul e fortat aici), toate scolile de somelieri si toate degustarile organizate la sau de catre crame, toate acestea adunate nu fac cat o comunicare in masa, concentrata si moderna. Trebuie un format mai jovial si mai accesibil care sa explice omului- pardon, nu doar sa-i explice, ci sa-i arate- cum se face vinul. Poate un serial tv, dar facut in scopul unic al "convertirii" si a evidentierii ca nu e nimic obscur in facutul vinului prin metode moderne. Poate si mai multe porti deschise, programe care sa aduca omul direct la crama, ca sa vada cum se face.  

Cam asta ar fi. In fond, daca vor mai mult trebuie sa faca mai mult.