Lumea Noua vs Lumea Veche la premiile Decanter

Priveam un slideshow cu cei 32 de castigatori ai trofeelor internationale de la Decanter World Wine Awards. Il puteti urmari si dvs. aici.  
Aceste trofee au o particularitate fata de restul distinctiilor, se refera la o varietate anume(sau cupaj) indiferent de locul de provenienta. Rezultatele m-au pus pe ganduri. Stiam ca lumea veche este un bun incasator, cum se spune in box, dar nici chiar asa. Sa va dau niste exemple: cel mai bun riesling sub 15 lire e din Noua Zeelanda. Cel mai bun riesling peste 15 lire e din Africa de Sud. La cupaj rosu de Rhone, Africa de Sud si Australia isi impart cele doua categorii de pret! 
Cel mai bun cupaj tip Bordeaux sub 15 lire e din Chile, iar cel mai bun de peste 15 (hai lumea veche!) surpriza- din Ungaria! La chardonnay si sauvignon blanc nici nu mai vorbim, Chile, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda dau cu Burgundia si Loara la pamant. Ce sa mai, un macel, noroc ca macar italienii si spaniolii si-au castigat propriile categorii.
Pe scurt din 32 de categorii 20 au fost castigate de tari din Lumea Noua, noroc cu cate un rose de Provence, cu un fortifiat de Madeira si o champagne de 200 de euro.
Una peste alta rezultate interesante, castigatori surprinzatori, cum ar fi cel mai pun pinot noir sub 15- Canada si cel mai bun dulce peste 15- Slovenia.
Sigur, talibanii vinului pot repeta rugaciunea: nu exista pinot ca in Burgundia, nu exista chardonnay ca in Chablis, nu exista bordeaux ca in Bordeaux. Ei bine, dupa armata de degustatori de la Decanter- exista! Doar ca pe partea cealalta a globului... 

0 comentarii: