VINUL PERFECT


Un truc retoric ar fi sa spun de la inceput ca vinul perfect nu exista, dupa care sa dreg usoara dezamagire creata cititorului, descriind un vin care sa se apropie cat de cat de perfectiune.
Dar as minti. Pentru ca vinul perfect exista.  Retrospectiv, l-am baut de mai multe ori. Sa vi-l descriu.
A fost un rosu-inchis cu tuse purpurii, cu nas alambicat, floral, fructat si mineral. Un gust divin, plin, un sec dar dulce, cu fructe rosii coapte, un final etern, glicerinos, indoit de o zmeura sau chiar  de o cireasa amara. In alta zi a fost un rubiniu zglobiu, cu gust de cirese proaspete, acid dar bine structurat, bun de pici pe jos, vin de veselie ceva mai culta. Ulterior, a devenit un alb fresh, abia lansat, in care gura iti era luata cu asalt de mii de ace mici si efervescente, cu gust de mar copt si para, cu final de caisa si mandarine.  Sau un dulce devastator, cu cativa ani in spate, pe care nu te opri sa-l bei pana la ultima picatura, desi stii ca te ingrasa in timp real.  Sau chiar un rose cu eticheta mirosind inca a tipar, cu toata zmeura si capsunele din piata, cu fizz, dar si cu ceva finete, un strop de zahar, nu mai mult.
In mod ironic, desi imi amintesc sentimentul, nu-mi mai aduc aminte vinurile. Poate unul sau doua. Si pentru ca ratiunea maculeaza impactul initial, te face sa descoperi o sumedenie de defecte in ceea ce a parut - si chiar a fost, pret de cateva momente, minute, ore- perfect. Sau dupa ce vinul a parut urias, o alta sticla, alta data, nu mai pare atat de geniala. Acesta e alt aspect.  Actul de apreciere dependent de vin, om si moment. Se schimba un element, se modifica toata sandramaua. 
Nu pot spune ca am baut multe vinuri perfecte. As cobori prea mult stacheta si le-as face prea accesibile.  Cu cat incerci mai multe, cu atat stacheta urca mai sus, asta o stim toti cei care am pasit pe calea asta. E o chestiune de largire a orizontului cultural, pana la urma. Si e iar ironic ca unele din vinurile care mi se pareau super acum 4-5 ani, in urma procesului de descoperire demarat odata cu primul articol de pe blog, au devenit pentru mine ordinare sau mai rau, de evitat. Dar pana la urma, dupa ce am descoperit ca surplusul de zahar nu face vinul mai bun, ca aroma puternica nu inseamna neaparat ca vinul va fi agreabil sau baubil peste poate, etc., ii dau dreptate amicului Saint Exupery care spunea ca perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat...

Marrenon "Terre de Levant" AOC Ventoux 2009

L-am ales aproape la intamplare. Doream ceva pur provensal, din Luberon, care sa se asezoneze in mintea sommelierului cultural cu "Un an in Provence" &Co, ilustra si usurica serie a "pensionarului" englez Peter Mayle. Cum a existat o mica neconcordanta a vanzatorului (vinexus.de) intre oferta si stoc, a trebuit sa ma reorientez rapid. Si am ales o apelatie tot din zona,  de la acelasi producator  (Marrenon),  anume Ventoux. Vin de munte, ca sa zic asa. Marrenon e o cooperativa intinsa in Luberon si Ventoux, exploatand numai putin de 7600 hectare cu vita de vie! Daca va intereseaza chestiuni legate de terroir, iaca aici
Despre Mount Ventoux, cred ca stiti cate ceva, e un varf stinger, la periferia Alpilor, de 1912 metri, caracterizat printr-un peisaj selenar, cu gol alpin incepand foarte jos. Primul om care a ajuns pe varf a fost, dupa toate probabilitatile, preotul interesat de stiinta si filosofie, Jean Buridan, la inceputul secolului 14. Nu stim daca a urcat pe jos sau in carca magarului care l-a facut cunoscut postaritatii. Petrarca ar putea contesta acest fapt, fiind si el un pasionat montaniard, ajuns pe varful Ventoux tot in prima jumatate a secolului 14, dupa cum aflam din Epistolae Familiares. 

In zilele noastre, faima acestui varf este sustinuta de Turul Frantei, unde catararea sa este intotdeauna un moment important prin dificultate.

Marrenon "Terre de Levant" AOC Ventoux 2009 este un vin rosu, sec, cupaj din  70% grenache si 30 la suta syrah, 14% alcool.
Pare si soft si puternic in acelasi timp, cu impresii olfactive interesante, florale , o evidenta vinozitate, dar si tuse saline. Nu este baricat, desi iluziile unui cubulet de ciocolata apar in gust. Poate mi s-a parut. In rest, vin curat, corect, cu tonuri de coacaze si capsune, acid, cu taninuri bine echilibrate. Finalul e destul de persistent, cu usoara astingenta dulce, de fructe de padure coapte bine si piper.  Alcoolul e bine mascat. De la noi seamana in stil cu Paganus, vinurile de la DDM Urlati. 
Bun si la masa, e robust, nu se sperie de sosuri si altele. Necesita aer- 30 minute, ba chiar decantare, existand depuneri de tartrati, nu foarte abundente, e drept. Avand o tenta rustica, temperatura de servire ar trebui sa fie mai joasa, 14-15C. 
Un cru de Rhon foarte prietenos, atat cu buzunarul, la sub 6 euro pe butelie, deci sub 30 de lei, dar si gustativ. 84 pct. 

Castel Starmina Rose demisec 2011 si o intrebare despre alt rose

E un DOC CMD Mehedinti-Starmina, roze somon, cu intensitate aromatica din zona destul de previzibila a fructelor rosii- capsune, fragi, cirese, merisoare. Pe masura ce ia aer, si se incalzeste putin devine mai greu, in gura cu atat mai mult, pe fondul zaharului rezidual. E bine construit, popular, dar nu e campion la capitolul baubilitate. 78 pct. 20 lei, 12,5% alc. Are la baza un cupaj de pinot noir, merlot, cabernet si feteasca neagra. Nu prea inteleg de ce e etichetat "sortiment de vin rosu", dar nu e un capat de tara. In fond HG 769/2010 asimileaza ici-colo vinul rose cu vinul rosu. Nu la etichetare, dar nu e important oricum.

Dar...daca tot veni vorba de normele metodologice ale Legii Viei si Vinului, am o curiozitate: Domeniile Sahateni au in linia "Aurelia Visinescu" un rose, Karakter pe numele sau, care e obtinut din Merlot si Pinot Gris. Ultima oara cand am verificat pinot gris era considerat un strugure alb (de catre legislatie, ca aspectul pielitei este spre roze, cum stiti), iar HG-ul amintit zice la art. 39 3 (ii) ca nu este permisa cupajarea vinurilor albe cu cele rosii. Dar cum vinul rose este si nu este vin rosu, iar interdictia nu pare sa se intinda si asupra musturilor, ce legea nu interzice este permis, right? 
Nu ca ar avea vreo importanta, repet, inteleg  ca vinul este interesant si deosebit, si chiar nu prea inteleg de unde vine aceasta interdictie, daca are vreun fundament legat de sanatate sau alte asemenea minuni, dar as vrea sa stiu pentru cultura mea generala cum sta treaba...

BBdV ep. 11: Hutthurmer Kulinator


"Mai doriti o portie de Kulinator? De baut nimic?". Cam asta e scopul pentru care a fost creata aceasta bere, mai precis scopul acestei beri speciale, de tipul doppelbock, era de a hrani calugarii in postul Pastelui. Si astazi se produce doar in acea perioada. 
E o bere care te ingrasa in timp real, cremozitatea sa e o dovada destul de evidenta ca au turnat niste saci de malt in plus fata de berile obisnuite. E o bere brun-rubinie, face o spuma fina, crem, nu foarte persistenta. E de dulce. Aduce a fructe confiate, caramel, ciocolata calda, prune, si putin condiment: cuisoare. Cremoasa, cum spuneam, cu ceva amarui care sa straduie sa faca fata dulcetii, dar nu poate si nici trebuie, daca ma intrebati pe mine.  

Din cele de mai sus sper ca ati inteles asa nu e o bere din tipul "al cincilea rand il dau eu". Costa 5 lei, 0,33l la importator, vreo 10 in berarii, are 7% alcool (foarte bine ascuns). Deci nu-i de jucat cu ea...Dar e gustoasa, asta da, le-a iesit.
4/5 capace

Fume sec 2011 Budureasca

Sticla noua, cu umeri lati. Eticheta neagra, cu dungi albe, subtiri, de stofa englezeasca.
Un vin care nu poate fi gasit altfel decat agreabil, din pricina miezului aromatic cald, flori albe, mosc, cu plus de vanilie si alte condimente "dulci". E sauvignon, riesling si pinot grigio in proportii aproximativ egale. In gust e destul de acid, mai bine zis- suficient de acid, are si prospetimea de partea lui, baricul s-a purtat frumos, probabil doar o parte din vin a fost baricata (de altfel si culoarea galben-aurie, dar fara mare intensitate, depune marturie in acest sens). Ca fructe vorbim de mere, citrice coapte (limeta si un pic de grapefruit chiar pe final). De altfel, finalul persistent, piperat, joaca intre amarui si impresia de zahar vanilat. 
Mi se pare cel mai reusit fume sec.  Din cele trei de pana acum. E bogat aromatic, dar reuseste cumva sa para proaspat si curat. Alcoolul sta bine ascuns (13,5%). 83. 

Despre lucruri omenesti, biserici si o feteasca regala care imbatraneste frumos

Am fost la Iasi in acest weekend. Am fost pusi la zid de un preot, in pridvorul unei biserici de cartier:) Un baietel frumos s-a lepadat de Satana, aparent si noi odata cu el. Inteleg ca e procedura standard. Poate de aceea am petrecut destul de relaxati dupa. 
Am hranit porumbeii din Piata Unirii, am vizitat imprejurimile a ceea ce in ochii unei fetite de 3 ani si patru luni este un castel de printese, si am urcat dealurile pitoresti de la Barnova spre Casa Olteanu. Care e o casa de vinuri in egala masura cu locuinta familiei parintelui Olteanu, cel care slujeste in satul din apropiere. Vedeti, ce a inceput intr-o biserica in care un copil a sorbit din vinul de impartasanie, s-a incheiat cu vinul din casa unui preot! 
A fost un balans intre divin si mundan care mi-a placut foarte mult. In plus, acest tip de afacere familiala, in care toti membri familiei participa la alchimia vinului, imi strapunge baierele obiectivitatii. E ceva frumos aici, ceva cald si omenesc. 
Vinul  nou, din 2011, se prezinta foarte promitator. Noul Cuvee Visan e mai incantator decat precedentul, cu puternice tuse florale si fructate, nas cu buchet de flori de camp, vii si ametitoare, si cos de fructe cu  mere si persici. Gustul e plin proaspat si impetuos, dominat de para coapta. Un vin seductor, bogat aromatic. 
Aligote pare urmasul firesc al "batranului" 2009, la fel de curat, moderat citric, elegant si firav, desi e o iluzie, mai ales cand afli ca toate vinurile au peste 14% alcool.
Feteasca Regala e un subiect mai ciudat pentru mine. Cand am gustat primele doua sticle din promotia 2009 mi s-au parut bizare, cu alcool iesind asimptotic din cadru, cu final puternic amarui, nu tocmai agreabil. Ulterior, la Vindependent 2011, care a avut loc chiar la Iasi, am gustat alte doua fetesti regale diferite, chiar unul dupa altul. Prima proba- un minunat fresh&fruty, a doua ceva mai molcoma, mai parguita, pe fondul potolirii prospetimii. Dar, stiti cum se spune, nu exista doua sticle la fel, mai ales daca vorbim de vinuri facute cu simt de raspundere si cu frica lui Dumnezeu:)
Acum, direct din cisterna, am incercat 3 feluri de feteasca regala. Prima, un vin inca nestabilizat, a fost ce astept eu de la o feteasca regala- de fapt de la orice vin alb: plin, cu fruct si aciditate. Al doilea exemplar a fost un mic mister. Acelasi vin, aceleasi tratamente, rezultat diferit. O feteasca virata mai spre citric, cu o amprenta aromatica purtand inca detectabile semne ale procesului de fermentatie. Dar sunt convins ca enologul Iulian Teliban va gasi solutii. Si al treilea: feteasca gata de imbuteliere. Un alb cu fruct si final persistent, picant si acid. Cateva luni de stat in sticla ii vor folosi, fara indoiala. Si vom vorbi despre ea, cu siguranta, la momentul respectiv.
E greu sa trag linie intre familia Olteanu, oameni joviali si primitori, si vinurile gustate. Vinurile au fost doar parte din experienta, cum e si normal. Fiica mea s-a jucat cu coarnele de cerb, a privit fermecata via printr-un binoclu, iar parintii si-au impartasit treburi de oameni mari. Sa gusti vinul la crama e ca si cum ai gusta marul direct dintr-o livada. E simplul adevar, poetic, dar si practic. Peste timp, "beneficiind" de neatentia intermediarilor si altele, atat vinul, cat si marul, isi pierd ceva din savoarea initiala. 

Pe drumul de intoarcere de la Barlad, am ales o ruta mai putin circulata, dar mai pitoreasca. E un lucru pe care l-am observat si in alte parti ale tarii- cu cat e mai pitoresc peisajul, cu atat sunt mai sarace asezarile, de ca si cum ar exista un echilibru al frumosului vivant. Partea buna e ca, zona favorabila pomilor fructiferi fiind, poti sa-ti faci provizii de cirese la un pret mai mic decat cel din pietele marilor orase. In fine, dupa atata drum, dupa jefuirea unor soci (da, am cautat in dex pluralul) de aromatele lor flori, numai bune de macerat in marele borcan al tatalui meu, am ajuns acasa. Iar acasa, insetat dupa atata sip&spill, am deschis un vestigiu al anului 2009, o feteasca regala Gramma, produsa cum stiti de Casa Olteanu. Vinul care mi-a placut initial cel mai putin. 
E extraordinar ce s-a intamplat cu el si semn ca vinurile albe seci, bine facute, se pot maturiza satisfacator si in Romania, nu numai prin unele parti din Franta. A devenit ceva mai rezervat aromatic, dar cu un gust mai dens, mai plin, rotund, in care aciditatea si zaharul s-au impletit atat de bine, incat ai impresia ca musti dintr-o gutuie coapta si zemoasa (pe cat de zemoasa poate fi o gutuie, se intelege). Acest fapt, dublat de un final placut, persistent, dulceag si moderat tonic-amarui, cu tuse picante, m-au facut sa-mi para rau ca nu am obiceiul sa-mi revizuiesc punctajele. Are sens sa nu o fac, pentru ca ele captureaza impresia de moment, dar in rarele cazuri cand revizitez vinul, si impresia difera, ma vad nevoit sa mentionez acest fapt. Aceasta feteasca regala 2009, bauta acum, in mijlocul lui Mai 2012, mi s-a mai buna ca niciodata. De 83-84 pct., pentru credinciosii ratingului. Poate ceva mai mult pentru ceilalti:)
In concluzie, un weekend plin. De viata.

Eberbach Riesling trocken 2011

Rheingau e locul, pe Rin. Qualitätswein e treapta de calitate, trocken inseamna sec, desi nu e secul romanesc. Rieslingurile nemtesti sunt destul de acide, de aceea si continutul de zahar rezidual e mai mare. In acest caz, treaba se invarte pe la 7 grame, desi pe fondul aciditatii (7,5) nu e usor detectabil. Si pretul joaca intre 7 si 8 euro.  
Hessische Staatsweinkellereie este producatorul, mai precis parte din antrepriza Kloster Eberbach. Da, e vorba chiar de fosta manastire Eberbach (monument de arhitectura gotica, in interiorul careia s-a filmat Numele Trandafirului, ecranizarea lui Annaud), al carei domeniu este astazi in proprietatea statului Hesse (Germania este o federatie, ati uitat?). Asadar avem de-a face cu soi de vin produs nu de Hans si Johann, ci chiar de Stat...Nu inteleg de ce nu ii obliga UE sa privatizeze firma...
Vinul in sine e destul de interesant, cu o puternica amprenta minerala, de bitum si pietris, cu aport citric, de lamaie, mare verzi. Asadar iti sugereaza de la bun inceput ca e acid. Si asa este, zaharul se straduie sa tempereze aciditatea, creand impresia de caisa proaspata, gustativ jongland intre partea inca acrisoara, nebatuta de soare a fructului si dulceata fetei bine parguite. Finalul dulce-acrisor e si destul de condimentat, picant. Pare robust, iar alcoolul nu face probleme (11,5%). 
Totusi vinul da sentimentul ca nu e inca bine asezat, mai ales in aceasta infruntare acid-zahar, din care cand unul cand altul pare invingator. Sunt mici asperitati. Ma gandesc ca un an, doi, ar putea sa-l dea pe brazda, dar nu bag mana in foc. Am vazut un rating de 93 pct pe undeva, dar cred ca e vorba de alte vinuri din portofoliul statului Hesse:) Asa-i cand faci aproape numai riesling in 100 de feluri si calitati, mai confunda lumea...


81-83

Un pahar de vin pentru...Statuia lui Traian

Cand regretatul artist plastic Vasile Gorduz a sculptat aceasta statuie nu cred ca s-a gandit o clipa ca va face  senzatie pe Facebook. Si cu toate acestea, fara a avea ceva anume, fara a fi frumoasa in senzul comun al cuvantului, si chiar fara a avea lenjerie intima, s-a transformat intr-un fenomen. 
Mii de oameni si-au dat frau liber imaginatiei fie de fata cu respectiva lucrare, fie din fata unui calculator cu Fotoshop instalat. 
Vazand fotografiile e greu sa nu te pufneasca rasul, iar asta, gandindu-ma la inchistarea si epuizarea psihica pe care o aduce simpla existenta in tara noastra, e un mare, mare lucru. 
Asadar astazi  ridicam paharul in cinstea statuii imparatului Traian si a lupoaicei daco-romane pe care o tine in brate.









mai multe AICI.

Ce vin, intrebati? Ar trebui sa fie un fel de traditional Busuioc de Pietroasa,  20% vin de masa din Spania si 80% din Italia. Dar, stati asa, de fapt...

BBdV ep.10: Alta minune- Schneider Tap 4 Mein Grunes

Dupa excursia neplanificata in lumea asteriscului publicitar romanesc, intaresc azi portia de bere cu o nefiltrata bio ce vine din alta galaxie decat mediocritatea berariilor autohtone.
Culoarea este galben aurie, cu tuse portocalii, o bere nefiltrata, deci tulbure, evident. Ca la orice bere de calitate, se remarca finetea porilor spumei si perlarea fina. Miroase foarte-foarte interesant, a mirodenii (cuisoare, piper), dar si mult fruct(care se transfera si in gust)- citrice, banana, piersica, mar, guma de mestecat (genul turbo, daca va mai amintiti; nu mai sunt la curent cu noutatile:). De fapt ca sa-mi amintesc singur ca aceasta serie se numeste Berea Bautorului de Vin, fructozitatea din nas, dar cea care se continua natural in gust aminteste foarte tare de vinul alb inca nestabilizat, usor drojdios, pe care l-am gustat de multe ori direct din tanc, la variate crame. Si asta am gasit foarte chic la aceasta bere. Foarte echilibrata, cu final fructat, dar si tonic- condimentat.  Extrem de buna. Acesti Schneider si Fii, din Bavaria, mi se par pana acum, in excursia mea in alte lumi gustative, un soi de artisti ai berii. Cele 6-7 sortimente pe care le-am gustat de la ei au fost extrem de diferite, dar asemanatoare ca prag de calitate si impresie de echilibru. Nu puteti da gres cu baietii astia.
6,75 lei pe sticla (0,5)m de la importator (jollybeers.net). 6,2%.
4 capace si jumatate (din 5). Acest mic minus e tocmai pentru ceea ce are din belsug: abundenta aromatica.


Get the Gringo, dar si Castillo de Albai Rioja 2008

Vinul vine din Spania, e varianta joven a celor de la Pogos del Rey, adica fara lemn si alte nebunii, care e scoasa pe piata dupa vreo doi ani, caci tinerel o fi el, dar nascut in Rioja, unde oamenii nu-si dau copii afara din casa fara a le asigura o minima educatie. E tempranillo cu putina garnacha, gasibil in Carrefour la aproximativ 30 de lei, un pret corect avand in vedere cu cat se vinde la el acasa. Pago del Rey e o marca Felix Solis Avantis, cei care au impazit si Kaufland-ul cu gran reservele din la Mancha la 25 de lei. 
Vinul e agreabil, lin curgator, cu nas bizar de parfumat, amintind de flori uscate si fructe rosii. Gustativ e viguros,  cu taninuri nu teribil de agresive, dar obraznice, mai ales spre final, cu tuse de corcosude rosii coapte, cirese, prune, dar si impresii minerale si  tuse de ierburi aromatice cum ar fi coriandu. Finalul e piperat, pe fondul unei impletituri inteligente de aciditate si  alcool, dar si glicerinos, dulceag. Aduce ceva din sosurile asiatice dulci-picante. Nu e rau, nu e complicat, dar pare ca are destula vlaga in el sa anime petreceri, discutii, mai ales in jurul unui gratar. 81
Merge bine cu noul film al lui Mel Gibson, personaj intrat intr-o pasa mai proasta din pricina scandalurilor in care s-a scufundat in ultima vreme. De ca si cum asta are vreo importanta asupra felului in care joaca. Studiourile astea mari parca n-au iesit din era McCarthy. Si uite asa actori buni, scenarii bune, filme bune nu ajung in cinematografe, sau daca ajung nu sunt sustinute de promovare. Get the Gringo e regizat de Adrian Grunberg, la primul lui film ca principal, el colaborand cu Gibson si la alte filme cum ar fi Apocalypto si Edge of Darkness. Gibson si-a adus contributia la acest film si ca scenarist si producator. Puteti sa va faceti o idee urmarind acest trailer:
Cred ca v-ati dat seama cam ce soi de film este. E un film de actiune satisfacator,  cu un personaj carismatic, subestimat dar care in final se dovedeste a fi un bad-ass de prima mana. Joaca bine si pustiul din rolul secundar (Kevin Hernandez). La fel de ciudata si interesanta e imaginea penitenciarului mexican unde se intampla cam 90% din actiune, un mic orasel, cu restaurante, baruri, un loc unde trebuie sa platesti ca sa ai unde dormi, bizar dar probabil adevarat, intrucatva. Iar nenumitul personaj principal, Driver, desi cu sanse mici de supravietuire- un american in mijlocul traficantilor de droguri, organe, arme, etc. se dovedeste in scurt timp mult mai plin de resurse decat il banuiam. Ah, stiu ca suna ciudat dupa insiruirea de mai sus, dar filmul e catalogat "action-comedy". L-am gasit suficient de agreabil, si in acest sens asemanator vinului vorbitor de spaniola descris mai sus, pentru a merita 90 de minute din timpul meu sau al multora dintre dvs.

Vinul.ro nr. 49

Mi-a luat ceva pana sa-mi dau seama ca Posta Romana mi-a tras clapa luna asta. Asa ca trecand pe langa un Inmedio mi-am completat colectia. Si bine am facut. In acest numar coperta si un materiar interior este dedicata lui Nicolai Tandu (La Cantine de Nicolai si om de televiziune). Cezar Ioan isi continua asaltul asupra starii industrie de vin, facand interesante comparatii cu alte industrii. Omul cu cafeaua aduce restaurantului cesti, espressoare, cel cu berea dozatoare, frigidere, cel cu vinul ce aduce? Da el decantoare, pahare mai smechere? Nu, el aduce in multe cazuri doar bonusul pe dop pentru ospatar. De fapt procesul horecarului e un lait motiv al acestui numar, Rares Marinescu, Valentin Ceafalau, Razvan Avram si altii scanand tarele acestui sistem care pare ca priveaza consumatorul onest de cele mai bune produse pe care le-ar putea consuma.
Vinvest si Goodwine sunt trecute in revista, cu toate noutatile lor, dar si VinCE, de la Budapesta. Cu aceasta ultima ocazie, Valentin Ceafalau l-a intervievat pe legendarul Steven Spurrier, initiatorul Marii Degustari de la Paris din 1976 care a revolutionat perceptia asupra vinurilor din lumea noua. Excelent material, din care imi permity sa citez concluzia: "Am un singur sfat pentru producatorii romani: sa promoveze originalitatea soiurilor autohtone si a terroir-ului!". K-wine feteasca neagra. O competitie inedita in care infruntarea dintre vinuri se face 1 la 1, gen turneu (optimi, sferturi, etc.). A castigat Artisan 2008. E bine ca exista si o punctare paralele a celor de la Vinul.ro. Astfel aflam ca in finala s-au infruntat doua vinuri de 78 si 85 puncte. SI ca cel mai bun vin a iesit in semifinale indefavoarea viitorului castigator. Cam ca Barcelona. In continuare o dubla despre shiraz/syrah, interviuri cu Marc Dworkin (vinificator Alira/Enira si Jidvei), Phillip Cox (manager Recas), Catalin Velea (consultant Horeca). Ne vorbesc despre vin Dan Alexa (pe care-l banuiam mai de mult ca stie si altceva decat sa rupa picioarele adversarilor:) si actrita Oxana Moravec. Otilia Chirita ne povesteste despre hibrizi, intr-un ton de specialist, iar Rares Marinescu despre notorietatea brandului.
Recomandarile mele din acest numar sunt:
Enjoy!

O metafora de-a lui Vicente Huidobro cu parfum de Gewurztraminer

Vincente Huidobro este un poet chilian. A facut parte din avangarda interbelica care pendula intre Madrid si Paris. Cum marii poeti nu mor niciodata, e nitel stanjenitor sa va spun ca s-a dus in 1948. Dar, in fond, el a spus ca poetul e un mic Dumnezeu, asa ca sa nu ne facem probleme.
Nu sunt un fan absolut, in genere nu prea rezonez cu poetii care isi teoretizeza propria arta, dar ca in viata, si in poezie e de ajuns un vers, de fapt as indrazni sa zic, doar o singura metafora, pentru asigurarea posteritatii. In ce ma priveste si in ce-l priveste pe Vincente Huidobro acest vers face parte din poezia intitulata simplu "Ea" si zice asa: "când ea pleca, în zare se forma ceva care o aştepta". Gasesc maiastra aceasta imagistica a unei frumuseti supranaturale, miraculoase, care este asteptata de ceva oriunde se duce, de ca si cum viata insasi, universul si toate fortele naturii se muleaza in jurul ei. 

Vinul de azi seamana intrucatva. E adanc feminin, miroase a parfumuri puternice, latine, gust vivace si fara a fi extrem de deosebit iti ramane intiparit in minte. Poate si de aceea 2011 pare identic cu 2010, poate ca chilienii de la Conosur au un sablon infailibil, sau poate pentru ca, precum tragicul Don Juan, o vad pe frumoasa Julia in orice femeie. 


Budureasca a obtinut pole-position-ul in Marele Premiu de Tamaioasa sec

In calificari a avut o evolutie exploziva, in ciuda faptului ca masinile echipei Prince Stirbey au buget mai mare, inginer sef mai cunoscut, etc.  Monopostul Budureasca a zburat pe pista, incantand audienta prin aromele bombastice, puternice, specifice soiului, perfect capturate chiar in sec. Trandafirii, iasomie, boaba de strugure coapta, miere. Surpriza vine la anduranta si fiabilitate, mecanica bolidului nu da rateuri, e suficient de plin, chestiune care in conditiile meteo de la data desfasurarii marelui premiu, conteaza la fel de mult ca masina sau maiestria pilotului. Tura de circuit a fost exemplara, usor citrica, dar de citrica coapta, cu aport de mar golden si putina gutuie, viguros, dens. Nu a dat dovada de flamboaianta sau complexitate in evolutie, dar combinatia de plinatate si prospetime a fost de ajuns pentru prima pozitie in propriile mele, exasperante pentru unii, preferinte. Tamaioasa a trecut linia de finish, la fel de aromata ca la startul lansat, cu semne de uzura normale, tonice, un pic acrisor-amarui. 
Asteptam cursa propriu zisa, care va avea loc undeva in vara, cand guvernul va pune la dispozitie fondurile, printr-o noua rectificare bugetara. 

Budureasca, tamaioasa romaneasca 2011, sec, 13%, 25-30 lei, horeca si magazine specializate. 82 pct. Un vin cu care nu puteti da gres in mediul feminin sau chiar la vecinul Costica, cel cu damigeana pe balcon.

Vinuri romanesti medaliate la Bruxelles 2012

Concours Mondial de Bruxelles e un concurs mare, cu adevarat prestigios (sa nu mai aud de mari distinctii luate la nu stiu ce targ din China), a carui rezultate le urmaresc an de an. 

Anul aceasta medaliile romanesti sunt:

Mari medalii de aur: zero

Medalii de aur (surprize- pam-pam!):
Livia Sauvignon Doc-Cmd Cotesti 2011 Crama Garboiu
Vincon Vrancea Ambrosio Muscat Ottonel 2011
Vincon Vrancea Tamaioasa Romaneasca 1989


Medalii de argint:
Aurelia Visinescu Anima Chardonnay 2011
Aurelia Visinescu Karakter Chardonnay 2011
Bendis Brut Rosé 2011 Vigna srl
Budureasca Chardonnay 2011
Feteasca Regala Jidvei Clasic 2011
Sauvignon Blanc Premiat Jidvei 2011
Sauvignon Blanc Sec de Murfatlar 2011
Sole Chardonnay 2011 Cramele Recas
Sole Roze 2011 Cramele Recas
Theia Chardonnay Limited Edition 2011 Halewood


Din Republica Moldova, doar misteriosul Chi 2011, produs de Cimislia SA, a obtinut o medalie de argint.


Felicitari tuturor medaliatilor! Suntem constanti, daca asta e o calitate, cam acelasi numar de medalii l-am avut si anul trecut.


Am doar cateva carcoteli de rigoare:
Draga Vincon, vreau sa cumpar o sticla de Muscat Ambrosio  2011. Si merlot 2009. De unde le pot cumpara? La ce iti folosesc medaliile astea daca vinul nu e de gasit? Si pct. 2:1989...parca ar fi fost ieri, nu-i asa?
Draga Jidvei, am apreciat noile tale vinuri de top, pe care vad ca nu le-ai trimis in acesta competitie sau mai rau. Avand in vedere ca in hipermarketuri (unde e mediul natural al gamelor Clasic si Premiat ) abia ce a intrat 2010 trebuie sa asteptam pana la anul sa gustam aceste vinuri medaliate? Nu gasesti ca ceva nu are sens in politica asta?
De fapt si Crama Garboiu are un delay de un an la raft. Deci draga Girboiu, vom gasi acest sauvignon medaliat in viitorul apropiat?

"Le Marillais" 2010 Anjou Rouge

Anjou. Cea mai evidenta legatura intre aceasta zona a Frantei si tara noastra este...Carol Robert de Anjou. De el se leaga, in modul ciudat in care functioneaza istoria, trecerea Tarii Romanesti de statulul ambiguu de voievodat la cel de stat independent. Stim cu totii cum- prin infrangerea zdrobitoarea a armatei ungare de catre Basarab I la Posada. 
Carol Robert de Anjou a fost rege al Regatulul Ungariei, fiu a lui Carol Martel, primul nobil strain urcat pe tronul lasat liber dupa stingerea dinastiei arpadiene. A fost un rege bun, evident de origine franceza, lucru intarit de blazonul sau. Un alt element interesant, si mai putin cunoscut, este faptul ca sub domnia sa, pentru 7 ani, capitala regatului a fost mutata la Timisoara. 
Trecand peste acest excurs de care cei mai multi dintre dumneavoastra nu aveau nevoie, trebuie spus ca vinul de Anjou, regiune de pe valea Loarei, se remarca printr-o oarecare varietate. Pe langa vinul rosu, care e de regula pe baza de cabernet franc, se obtine traditional si un gamay. La albe chenin blanc-ul face legea, in toate formele sale de la sec la dulce.  Cunoscutul rose d'Anjou este de fapt vinul no.1 ca productie, undeva la jumatate din total, plus inca ceva- reprezentant de un rose petiant. Strugurii utilizati ar fi grolleu noir, dar in zilele nostra cabernetul franc se intinde incet dar sigur. Apoi avem  cremant-urile pe baza de chenin blanc.  Asadar, o zona cu traditie, cu varietate, etc.

Acest Anjou Rouge de 21 de lei in Carrefour este un cabernet franc 100% si este produs de o cooperativa- Les Vignerons de la Noelle. Vinul a obtinut o medalie de aur la concursul agricol de la Paris, din 2011, treaba pe placul oamenilor responsabili cu achizitiile din partea retailerului amintit, intrucat sunt mai multe vinuri cu intrare recenta care poarta respectiva mentiune. Sau, poate cine stie, asta e miza concursului- ai castigat, te-am luat! De ce n-ar fi si la noi un concurs care sa asigure automat distributie intr-un mare lant de magazine in cazul in care iei medalii sau un punctaj onorabil? Cred ca pe langa abtibilduri si stelutele lipite pe sticla, chiar ar da un impuls spre calitate unor producatori bulversati de ce cred ei ca vrea sa bea omul si pe de alta parte, de ce cred eu (ori alte minti luminate:) ca ar trebui sa bea.
Bun, am facut introducerea istorica, am prezentat regiunea viticola, ne-am dat cu parerea- asa finut- despre starea industriei- sunt gata pentru Pulitzer, ce mai! Ah, scuze, n-ati plecat inca?

Vinul in sine e din categoria rustic+. Se bea rece, indicatie pretioasa, care anesteziaza restul generos de zahar, cat sa iasa de un demisec. Culoarea e rosie-rubinie stralucitoare, iti dai seama numai uitandu-te la el ca n-o sa-ti atace gingiile cu taninurile lui. Nasul e interesant, un melanj de fructe coapte, zemoase (cirese, afine rosii) si un frumos si delicat iz floral (violete).  In gura pare proaspat, baubil, cu taninuri astenice, nisipoase si dulci, tot in directia fructelor amintite, si un final neasteptat de picant, piperat. 80
Nu trebuie sa dati navala la magazin, e un vin pe care l-ati mai baut, fara sa fie din Anjou, fie el babeasca, feteasca, merlot, sau alte vinutzuri realizate in categoria semi-usoara. Totusi nu mi-a parut rau dupa banii dati, nu multi oricum si mai bine un vin rustic, limitat dar neoas, decat un sarlatan bine imbracat.

PS: Draga Carrefour, te rog frumos, nu mai pune abtibildul acela alb peste contraeticheta originala, sunt suficient de matur sa fac fata oricaror informatii ar fi trecute acolo! Da' te rog frumos, da?

BBdV ep. 9: Imi place* noul Ciuc Radler

Imi amintesc ca unul din primele contracte pe care a trebuit sa le parcurg, odata angajat in campul muncii, a fost un  mamut, de valoare foarte mare. Cu anexe si conditiile generale depasea 100 de pagini. Retrospectiv a fost foarte util, chiar si pentru simplul fapt ca m-a facut sa-mi dau seama ca trebuie sa ma specializez la locul de munca, deoarece facultatea nu te pregateste pentru asa ceva. Contractul avea aproximativ 15 pagini de definitii a termenilor utilizati, era o constructie logica in sine, in care unele notiuni aveau un inteles usor alterat fata de ceea ce dictionarul include. Ca si cum n-ar fi fost de ajuns, casa de avocatura care l-a originat a prevazut unele sintagme cu un asterisc la sfarsit, pentru a sublinia probabil ca sunt intruchiparea diavolului pe pamant:). Nu numai ca unele cuvinte aveau alt inteles decat cele din limbajul natural, dar unele prevazute cu acest asterisc, care te ducea spre o sectiune speciala din contract, adica un soi de colonie penitenciara a logicii, ajungeau sa insemne exact invers fata de ceea ce ai fi crezut la prima vedere.
De aceea de fiecare data cand vad intr-o reclama sau intr-un contract (de regula de furnizare de servicii, gen vodafone, gaz, etc.) un asterisc, in mintea mea acesta se traduce prin "bullshit".  

E greu sa ignori reclama tv la "noul Ciuc Radler Natural", in care maestrul berar stoarce lamai, face limonada si o amesteca cu bere. Sloganul este "Ciuc Radler cu limonada adevarata*".
Nu vorbesc aici despre ideea de bere cu suc de lamaie. Mie nu-mi place conceptul, dar probabil sunt multi oameni carora le face cu ochiul, mai ales in vremuri calduroase. Vorbesc insa de ciudatul simt al logicii pe care il au agentiile de publicitate. Iti infatiseaza un cetatean respectabil, mare specialist, care stoarce manual lamai, apoi amesteca rezultatul cu bere. In realitate, dupa cum desigur va dati seama acest "adevarat*" inseamna exact opusul. Limonada adevarata cu astetisc contine, dupa cum poate citi oricine pe eticheta berii o serie de treburi absolut adevarate gen guma guar, guma de acaccia, aroma naturala de lamaie (un termen care prin el insusi creaza confuzie, deoarece aroma naturala de lamaie nu inseamna ca este obtinuta din lamaie, ci doar ca aduce destul de mult cu gustul unei lamai), acid ascorbic. Sigur, contine chiar si suc natural de lamaie. Sunt curios care e definitia in sine a acestui suc natural de lamaie, dar ceva ma face sa cred ca nu-i doar lamaie stoarsa, dupa cum aceasta limonada adevarata* nu e ca limonada pe care o facea bunica utilizand 3 ingrediente mari si late: lamaie, apa, miere (sau zahar). 
Apoi sloganul "primul radler romanesc", unde radler are acest sens, e discutabil, nefiind prima bere de pe piata romaneasca amestecata cu alte minuni.  Iar moda cu fanta lemon si bere e de cand haul. 
E racoritoare? Da, sigur. E o bautura cu gust de lamaie si probabil si un strop-doua de fruct. Dar de ce sa bei asa ceva nu prea inteleg. In fond poti sa bei direct o limonada cu apa carbogazoaza, tot acolo ajungi.  

Domaine des Escaravailles "Les Sablieres" 2009

Cu ceva vreme in urma am gustat un Rasteau  de la acelasi producator (unde puteti citi si un pic de istorie). Acum cateva saptamani am stat de vorba cu Ciprian si cu mai genericul Cote du Rhone, un vin care ofera un feeling diferit. Imi amintesc Rasteau-ul care era oricum numai plapand nu, un vin puternic, mare si complex, un grenache 100%, exploatat la maximum.
"Les Sablieres" este un grenache, syrah si ceva carignan. Este un easy drinking, care fara a fi prea complicat, isi pastreaza echilibrul si reuseste sa te faca sa nu-i reprosezi prea multe, tocmai pentru ca e prietenos, inclusiv cu buzunarul, la mai putin de 8 euro.
Culoarea este rosie-rubinie cu reflexii purpurii, stralucitoare. Se vede in mijlocul paharului, daca te stradui. Nasul jongleaza cu tuse morocanoase, rustice, de pielarie si asfalt, poate si garrigue de langa drum, dar prunele si ciresele negre par a fi baza. In gura se releva delicios, prietenos, cum spuneam, trage spre o babeasca sau catre un beaujolais, asadar light, dar cu masura (14%!), cu fructe rosii coapte (zmeura, cirese), pe fondul taninilor si lemnului dulce, in rolul principal, cu participarea extraordinara a unei fatete minerale, pamantoase care duce vinul spre un final nitel amarui, cu tuse de pruna inca necoapta 100%. 
Pentru acest vin nepretentios, dar foarte bine facut, in clasa lui- 87 pct. Zgarcit, ca intotdeauna, pentru ca lui Wine Spectator i-a placut mai mult. 

Hai "Athletico" Lealtanza Crianza 2007 !!!

Azi e ziua cea mare pentru National Arena! Cu centrul istoric invadat de spanioli pur-sange, ori spanioli cu propensiune basca (desi s-ar putea sa ti-o iei daca ii numesti spanioli), in orice caz chelfii cu totii, ar merge un vin spaniol. 

Alegerea zilei: Lealtanza 2007 Crianza (Reserva ar fi fost pentru Champions League, unde anul acesta spumantele engleze se vor infrunta cu rieslingul german, iar Grand Rezerva pentru o finala de campionat mondial), un vin de Rioja, rosu sec, cum altfel, 13,5% alc. 12 luni in stejar francez.

Trebuie spus din capul locului ca nu e un vin oarecare. Si asta pentru ca a fost baut "sec", fara intentii de sprituire, de intreaga adunare formata in jurul unei mese, pe terasa din fata casei bunicului, umbrita de bolta de vita de vie, din: "cumatrul" Ghita, zis si "cumetre", bunicul, zis si "dom' colonel", tatal meu- zis si..."tata", si desigur subsemnatul, zis in aceasta circumstanta "cand era mic..."(dupa obiceiul bunicilor de a vedea vesnic nepotul ca avand 4 ani, in pantaloni scurti, cu genunchii juliti si lingand o acadea). 
Nici daca o hoarda de Master of Wine si-ar fi pus pecetea pe licoare nu ar fi insemnat mai mult pentru mine decat degustatorii ad-hoc din curtea bunicului, care au apreciat  acest vin din Spania, nu pentru ca ar fi fost strain, chiar dimpotriva ("mi-a adus mie cumnatul Ionel din Spania o sticla. Ce sa zic! Vai de mine, ce posirca era..."), nu pentru ca e "de crama"("auzi, nea' Mitea, decat asta cu prafuri, mai ai o sticla de negru de-a matale in beci?"), si nu pentru ca are un pret enorm pentru asteptarile lor (cam 10-15 euro) "o fi asta de fitze, dar stramosescul meu e gratis". 
Presupun ca le-a placut deoarece baricul si-a lasat o amprenta calda, dulce, vanilata si condimentata asupra vinului, dar si pentru ca denota o certa finete gustativa.
Din punctul meu de vedere, acest vin, importat in Romania de catre Budureasca, e unul deosebit de agreabil, direct, o culoare asteptata, tinereasca, rosie rubinie cu tonuri purpurii. Olfactiv prezinta o varietate interesanta de arome,  de la tuse vicioase, de punga de piele plina de tutun, cafea, si condimente, pana la fructe rosii.  In gust se inchide cu tonalitati mai pretentioase de cirese negre, coacaze, prune, ciocolata si un final placut, durabil, de produs de patiserie vanilat, cu top de fructe de padure. Aciditatea buna si taninurile fine, dar prezente mai ales pe final, fac vinul mai vibrant si cu o structura mai robusta decat te-ai astepta la o crianza pe stil nou, fie ea din ilustra Rioja, intr-un cuvant mai atletic (poate si cu "h", dar si cu un "o" in final, ramane de vazut asta seara). 
Asadar, permiteti-mi sa suprapun numele celor doua adversare din editia 2012 a finalei Europa League, si sa  exclam: "Hai Athletico!!!"

PS: sper sa urmarim un spectacol de cel putin 88 pct, cate mi-a sugerat acest vin. Iar daca arbitrul va fi mai cu personalitate, a la Jay Miller, ca sa zic asa, poate sa urce chiar la 90 pct. RP.

Rose Budureasca 2011 eticheta neagra

Dragilor, acum in prag de Primavara in Rose, hai sa vorbim de un rose nou de la Budureasca, pre care il veti putea gusta in localurile partenere ale evenimentului respectiv. El vine in gama de horeca a producatorului din Dealu Mare, cu eticheta amintind de costumele lui Gigi Becali, de altfel singurul lucru pe care il admir la omul respectiv. Are 13,5% alcool, este sec si e un asamblaj mai rar intalnit, in proportii egale, de feteasca neagra si pinot noir. 
Culoarea este un rose-somon, ceva mai inchis. In nas apar tuse de pepene galben si rosu. Gustul nu dezamageste, cu plinatate de pepene galben, si te poarta prin patria capsunelor si a fructelor rosii (coacaze, cirese). E zemos, dulce-citric, cu aciditate sustinuta si bine integrata, pare deosebit de baubil si se duce frumos si tot dulce-citric spre un finish in care apar si usoare nuante tonice, de grapefruit si piper negru proaspat macinat.
E un rose bine facut, care ofera si fruct si prospetime, fara a fi prea intrusiv sau agresiv. 30 de lei. E bine. 83 puncte rose.

Proaspat medaliat cu aur la Rose du Monde 2012, in Franta. O sa trebuiasca sa editeze contraeticheta la urmatoarele loturi:)

foto: crop dupa berbecutio.blogspot.com

Revista Millesime, nr. 2 (primavara 2012)

Numarul 2  ne intampina cu o coperta reprezentand un preparat culinar pe stil nou (gen Masterchef, cu puncte de sos si briz-brizuri) si zece pahare de vin (rose) dispuse radial in plan orizontal, pe circumferinta farfuriei, facand ca totul sa semene cu o floare. Ar fi fost utila o legenda undeva, care sa ne spuna ce anume este respectiva chestiune si cine a creat-o.
Trecand peste acest aspect, redactorul-sef Dorin Popa face o succinta trecere in revista a dezvoltarii industriei nosatre dupa '90. 
In continuare: un material informativ, cu primele vinuri ale anului 2012 (lansari de vechi sau mai noi- Lacerta, Liliac, Recas, Oprisor); treceri in revista ale evenimentelor VinCE si Goodwine, interviu cu Gabriel Lacureanu, tanarul director/enolog de la Basilescu. 
Dorin Popa ne spune si in acest numar o legenda a vinului, si anume vinul marmelada (ei, hai, sa nu indrazniti sa negati ca nu ati auzit povestea licorii gelatinoase care te imbata dintr-o lingurita!). S-a scris despre aceste treburi si intr-un numar mai vechi din Vinul.ro. 
Versiunea "Millesime" e corect povestita (WWII, soldati rusi, jafuri, beciuri ascunse, etc. ).  Eu unul am auzit-o nerozia de la trei persoane diferite. Toate mi-au spus-o la persoana intai. Nu se cunosteau si chiar aveau un fundal diferit. 
Mai descoperim un profil de companie- Petrovaselo- firma din Banat a proprietarului CMA (cunoscut producator de espressoare si alte jivine facatoare de cafea). 
Georgeta Bocse scrie despre diversele modalitati si device-uri de racit vinul, despre pipe, dar si despre paradoxul francez. Bogdan despre Licitatia Nederburg, despre Antinori si crame cu aspect contemporan.  Si in acest numar apare un curs- acum despre formarea, maturarea si invechirea vinului, urmat indeaprioape de dictionarul de soi intretinut de Gabriela Maris.  
Liviu Balint ne ofera doua treburi pe care le-am citit cu placere: un interviu cu Mircea Cartarescu, si Vinul ca la Carte- aparitii ale vinului prin marea literatura a lumii. Sergiu Nedelea ne vorbeste, in continuare, despre un subiect drag noua: si anume- branza: alba, galbena, albastra, tare, moale, in toate formele si destinatiile sale. Nu uitra desigur sa indice si ce vin ar merge cu respectivele delicatesuri.
Mai citim despre oeno-turism cu Catalin Paduraru, iar Mona Arsulescu (aka vinuripovestite.ro) ne marturiseste de ce iubeste vinul.
Asadar, stati cu ochii pe chioscurile de ziare si sa aveti 15 lei in portofel. Ca de citit aveti ce.

BBdV ep. 8: Berea bruna romaneasca

"BBdV (rar) berile, s.f.1. Berea bautorului de vin"
Articolul de azi este destul de usor de scris. Sincer sa fiu, de cand am descoperit precum mica broasca bromeliada din Trilogia Nomilor de Terry Pratchet ca exista multe alte frunze in care traiesc multe alte broaste, m-am orientat in special pe beri speciale, deoarece acestea sunt altfel decat lager/pilsul nostru stramosesc. Iti ofera senzatii exotice, ca sa zic asa.  Despre cateva ati citit pana acum.
Astazi insa am ales sa ma intorc in realitatea imediata, neaosa si romaneasca, pe cat de romanesti pot fi lucruri produse de Sab-Miller, Brau Union sau Heineken.
Multa vreme a fost usor sa raspunzi la intrebarea "care e cea mai buna bere bruna romaneasca?". Si nu pentru ca am fi mari degustatori de bere, ci pentru ca multa vreme a existat doar una: ilustra Silva bruna. De ceva vreme a (re)aparut si rivalul Ursus Black. In timpuri imemoriale, de care caragialeste imi  aduc aminte acum, a existat si Ciuc black, la un moment dat, si acum vreo 10-12 ani ceva numit Aramia. Si desigur, presupun ca Tuborg Strong ar putea fi catalogata "dark lager", daca tinem neaparat. 
Am banuiala ca in legatura cu cea mai longeviva dintre ele (Silva) situatia sta identic cu posesorii de Dacie din anii '90 care neconducand nicio alta masina pana atunci ii gaseau Daciei numai calitati iat celorlalte autovehicole de import, nou aparute, numai defecte. E o bere cu multi fani.
Le-am luat pe amandoua pentru o infruntare comparativa. Hypermarket. Doza. Sub 3 lei.
Silva- (Union Brau) strong dark beer- 7% alcool. E o bere lager de un aramiu inchis, cu tuse rubinii, cu spuma crem deschis, sau alb murdar (daca sunteti creatori de moda, sau alte treburi din astea). E nitel dezordonata si se duce foarte rapid. Nasul induce arome de nuca, caramel, cacao, treburi asteptate. In gura se dezvolta dulce- tot asa- cu note de nuci si caramel (care pare a fi cuvantul-cheie), cremoasa, idei amplificate de oarecare senzatie de carbonatie precara. Nu stiu daca doza aceasta avea o problema, sau asa e toata berea, nu sunt tocmai consumator fidel, ca sa zic asa.  Pe final dezvolta un gust amar, de malt prajit, destul de persistent. Mi s-a parut dezechilibrata, ciudata. Noroc ca alcoolul nu e chiar atat de evident.
Ursus Black-(SAB Miller) 6%- Daca o bei imediat dupa Silva, te gandesti ca au facut-o special ca sa fie altceva decat respectiva. Culoarea e mai inchisa (asa-i, e mai "black" decat "dark"), spuma decenta, foarte energica, de un crem mai intens, gen spuma de capucino. Miroase nitel afumat si sarat- a sos de soia. Dar se simt si impresii dulci- ciocolatii. In gura pare viguroasa, carbonatata bine, si desi pare muuult mai baubila decat Silva, lasa la un moment dat o senzatie apoasa. Totusi echilibrul dulce-amar e sesizabil. Sos de soia, cafea amara cu putin zahar brun neamestecat pe fundul canii. Tuse picante de cuisoare si piper in final.  

Dupa experimentele anterioare care m-au purtat prin Germania si Belgia, nu pot decat sa recunosc ca nu sunt beri de mare calitate. E drept ca sunt mult mai ieftine. Daca o bere careia ai foarte putine sa-i reprosezi, de exemplu un Schneider Tap 6,  costa vreo 7 lei (la importator), berile noastre fac 3 lei.   E drept ca exista tot felul de nou veniti in hypermaketuri, beri ieftine nemtesti, care ne concureaza in calitate, culmea! la un pret mai mic. Dar nu ne mai surprinde nimic.

In concluzie, Ursus castiga infruntarea berilor brune romanesti, pentru ca pare facuta mai cu simt de raspundere, dar si deoarece pare mai fresh, mai baubila. E o bere ok. Despre Silva aveam amintiri mai favorabile, dar se pare ca ceva s-a schimbat, fie cu ea, fie cu mine.
La apel: Silva- 1,5 capace; Ursus- 2,5 capace


Fluturi si Farfalle Sauvignon Blanc 2011


Vin produs de Vitis Metamorfosis (Halewood&Antinori), cu IG Colinele Dobrogei, si un pret undeva la 15 lei.

Pe langa pret, exista o ciudata similitudine cu noul Castel Huniade din capatul celalalt al tarii, de la Recas (a carui nota de degustare sta cuprinsa aici). Aceleasi aciditate vibranta, note florale, citrice si gust dulce-vegetal, ca un mar varatec si tulpina dulce de mohor. 
Un vin agreabil, curat, de vara, parca ceva mai sec, dar si mai simplu decat cel de la Recas. Merita si merge baut. 78 pct.


Concursul no.2 s-a incheiat! Cineva a castigat!

Doamnelor si domnilor concursul "Vinul Misterios" s-a incheiat. Ati raspuns corect si va felicit pentru cunostinte si inspiratie. 
Insa nu putem avea decat un castigator, iar acesta este...domnul PAUL IACOBAS, din Oradea, care a dat raspunsul corect (Rara Neagra 2009 de Purcari) la intrebarea "Ce vin strain din oferta magazinului online Vinshop.ro este de fapt babeasca neagra, desi pe eticheta scrie altceva?".  Felicitari! 
Premiul consta intr-o sticla de Rara Neagra si una de Pinot Gris, de la Vinaria Purcari.
Va multumesc pentru participare si va astept la urmatorul concurs Lucruri Bune si Vinshop.ro.

Marea controversa enologica de la etajul patru al Hotelului Galati

@Vinul.ro
Trei bloggeri de vin, Ciprian, Mihai si subsemnatul s-au intalnit ieri pentru a dezbate spinoasa problema pe care cei mai mari enologi ai planetei nu au elucidat-o inca, anume daca Feteasca Neagra "Prestige" 2008 de la Domeniul Coroanei Segarcea are gust de ciocolata cu a. rom, b.crema de zmeura, c. lapte. 
Au fost dezbateri de o virulenta extrema, aplanate doar de venirea baiatului cu pizza. Din acest punct nevralgic s-a cazut de acord ca licoarea are o aromatica interesanta, initial intunecata, amintind de carnea macra, prune natur, deschizandu-se in mixul celebru "fructe negre de padure", condimente dulci de baric (un pic de scortisoara pudra, vanilie, etc- stiti specia) si ciocolata cu lapte si rom. Pe masura ce vinul s-a incalzit, batonul cu rom s-a instalat si mai autoritar la conducere. In gura este plin, mare, cu tuse moi, lactate, si un melanj de prune si fructe de padure, mai putin negre de aceasta data, ciocolata (deh, a avut si Laura mea cu zmeura o sansa), virand spre un final respectabil, picant, cu note dulci de pruna uscata si rom. Aciditatea putea fi o idee mai mare si impactul lemnului o idee mai mic.
Un vin foarte ingrijit, dar care vine la un pret exclusivist- 120 lei. Dupa mine: 85 pct, cu mentiunea ca sunt date pe banuite, fiind prea cald pentru vinuri de soiul acesta.

Micul ghid al consumatorului de vin


  • Hypermarketul este un loc de unde poti cumpara vinuri de consum imediat.  Daca ti-ai facut pivnita si vrei s-o populezi pentru posteritate, nu cumpara vinuri de acolo, decat daca biblioteca ta e o butaforie din carton colorat.
  • Daca costa mai mult de 40 de lei (10 euro) nu-l cumpara din hypermarket. Decat daca l-ai mai cumparat/baut si a fost ok. Risti un vin oxidat, imbatranit, copt.  Noroc ca nu sunt foarte multe in acest pret de gasit pe acolo, oricum.
  • Magazinul specializat e solutia pentru problema amintita  la pct. 1. Nota: as evita magazinele de producator, decat daca stiti exact ce doriti. Daca nu stiti, alegeti unul unde sunt mai multe etichete. In majoritatea cazurilor, veti fi surprinsi de cunostintele vanzatorului. Nu de pomana ii spune “magazin specializat”.  
  • Daca tot vrei sa cumperi ceva din Carrefour, Real, etc, tine minte: ia-le cat mai tinere! De exemplu in mai 2012 cauta albe din 2011 si rosii nu mai vechi de 2009. Nu te agata de cliseul “cu cat mai vechi cu atat mai bun”. Nu se aplica la vinuri de 20 de lei, ba chiar as zice ca nu se aplica la 90% din vinurile sub 20 euro. Daca stii unul sub aceasta suma- inseamna ca ai dat peste un chilipir.
  • Daca esti din soiul care isi abandoneaza jumatatea in fata raftului de vinuri si nu te poti hotari ce sa iei, am un sfat pretios: cand nu-ti face nimic cu ochiul, cumpara un spumant! Macar asa va aprecia si altcineva(cat de cat) paguba inutila de a cumpara vinuri, cand petul de stramosesc se invecheste pe balcon. 
  • Daca esti pasionat incerca sa cumperi vinurile mai de doamne-ajuta, pe care ti le doresti, direct de la crama. Numai pe Buzau-Ploiesti, cu scurte iesiri de pe national, poti sa-ti faci o colectie frumoasa. Dar atentie, ma refer la crame adevarate, nu la vinul lui nea' Ionel din Valea Calugareasca- 5lei litru, la pet.
  • Daca iti plac vinurile straine atunci sa te ajute sfantul google (in 80% din cazurile comercializate la noi, o sa te intorci pe acest blog:)).
  • Tot despre straine: nu cumparati Bordeaux, Burgundia, Rioja si alte apelatii cu nume celebre la preturi mici. Credeti-ma, sunt mai rele decat vinul de Vrancea la acelasi pret.
  • Daca nu esti atat de pasionat, sau daca crama respectiva este in afara ariei de acoperire, atunci vei fi surprins ce poti face cu un mail. Sau doua.  Sau cu un telefon. Toti producatorii au distribuitori in zona ta. Sau chiar proprii oameni de vanzari. Daca nu iti pot furniza chiar ei vinul pe care ti-l doresti, mai mult ca sigur iti vor indica de unde sa-l iei.
  • Uita-te la sticla: daca eticheta arata ca cele de pe vremea  lui Ceausescu e o posibilitate mare ca si vinul sa fie tot ca cel de atunci- adica prost. Faptul ca producatorul  are etichete modern si fatoase poate fi o indicatie a faptului ca investeste in propriul produs. Nu e o regula 100% eficienta, dar da de gandit.
  • “Cel mai bun vin alb e grasa de Cotnari si rosu- pinot noir de Murfatlar”… Pentru circuitul turistic “amintiri din epoca de aur” va rog sa parasiti aceasta pagina.
  • La Restaurant: Daca e cu staif si poseda sommelier, lasati-l pe acesta sa-si faca meseria. Nu ezitati insa sa refuzati vinul sau sa nu mai comandati alta sticla daca nu v-a placut. Daca locul unde sunteti este restaurant/pizzerie/sala de jocuri  puteti sa chinuiti ospatarul! Daca e o fata ingénua, cu 3 saptamani vechime in bransa- cu atat mai mult- e cazul sa ia contact cu realitatea!
  • Uitati-va la pahare! Daca sunt din acelea turcesti, la 6,9 lei setul de 6, eu zic sa nu comandati vin. La asa pahare, asa vin si asa respect pentru consumator! 
  • Conform zgarceniei carciumarului roman, pe meniul de vinuri va apare doar numele nu si anul vinului (ca sa nu tipareasca o pagina noua in fiecare an, va dati seama ce economie!).  In acest caz, nu ezitati sa intrebati ospatarul. In 99% din cazuri n-o sa stie, asa ca va trebui sa intrebe barmanul. In 80% din cazuri nici barmanul nu stie anul. Nu ezitati insa- daca ati inceput “sa faceti figuri” dati dovada de integritate si tineti-o tot asa:)
  • Motivul pentru care e bine sa stiti anul nu este ca sa va dati mari cunoscatori ci pentru a evita surprizele neplacute. In cazul unui vin alb, sec sau demi, ieftin sau mediu, sansele sa-l gasiti in forma la mai mult de 2 ani de la imbuteliere sunt destul de mici. Plus ca putine restaurante au pivnita sau macar frigidere speciale. La roseuri nu mergeti mai mult de un an in urma. Daca se duce prospetimea, ramane o vata de zahar lichida, greu de inghitit. La acest moment eu n-as bea nici 2010, dar daca e nevoie, atunci na’…
  • Daca restaurantul se respecta atunci se pot gasi in meniu si treburi onorabile. In acest caz, anul e din nou important, dar din alt motiv. Cu cat vinul e mai bun cu atat conditiile specifice din acel an au un impact mai mare asupra produsului final. De exemplu: Solo Quinta 2009 sau 2010 au fost/sunt vinuri vibrante, cu putin fizz. 2011, din pricipa aportului mai mare de chardonnay, a virat usor spre un vin mai elegant, dar parca nitel mai greu de apreciat in ocazii colocviale.  
  • Daca niciun vin din oferta nu pare potabil, nu va framantati- e ok sa beti bere. Totusi e bine sa stiti cand sa va opriti- o portie de papanasi cu bere poate dauna sanatatii.


PS: Daca ati zambit un pic citind lista de mai sus trag nadejdea ca ma veti ierta pentru  tonul oarecum condescendent. Sunt convins ca multi dintre dvs. stiu (chiar mai bine decat mine) de unde, ce, si de ce trebuie cumparat si savurat un vin.

EDIT: Exista si un follow-up, dedicat alegerii vinului din vacanta petrecuta in tari straine.