Ce se mai poate face la PROVINO?

La Iasi, anul trecut, la prima editie a PROVINO, am inteles ca am de-a face cu un festival, nu doar cu un targ de vinuri. Deosebirea consta desigur in evenimentele conexe. Si daca va intrebati ce mai contine festivalul din 15-18 martie, de la Grand Hotel Napoca, din Cluj, in afara de expozitia de vinuri, iata mai jos:

Degustari colective WINE & GASTRONOMY, zonă dedicată degustărilor realizate sub îndrumarea degustătorilor autorizaţi şi somelierilor, unde publicul nespecialist PROVINO va trăi experienţa iniţierii în arta degustării vinului. – sesiuni de degustari de 8 pana la 10 probe de vin conduse de somelieri din cadrul OSR 2011 si degustatori autorizati membri ADAR;

ARTEXPO LA PROVINO, organizată împreună cu Universitatea de Artă și Design din Cluj – Napoca, promovează creaţiile artştilor plastici într-un spaţiu expoziţional ieşit din tiparele galeriei clasice, prin alăturareainedită a vinului şi a operelor de artă

Art, Wine & Gastronomy – serate cu invitati speciali, in cadrul carora se promoveaza vinul, arta si gastronomia.  Spectacolele culinare vor fi urmate de degustări şi concerte de muzica jazz, blues şi muzică veche.

Scoala vinului – Cursurile Scolii Vinului se adreseaza managerilor, somelierilor, ospatarilor restaurantelor si pensiunilor din Translivania, dar si pasionatilor de vin, care vor invata cum sa aprecieze un vin bun, dar si tehnici de servire si asociere a vinului cu mancarea. Reprezentantii HoReCa beneficiaza de cursuri personalizate.

Ambasadorii Provino – vor trece prin orasele mari din Transilvania, in principalele locatii HoReCa, pentru a disemina anuntul cu privire la organizarea Festivalului PROVINO in Cluj-Napoca si informatii din programul acestuia;

Studioul de arta Provino – tineri artisti plastici vor organiza ateliere de lucru neconventionale in cadrul Festivalului PROVINO.

In prima zi a Festivalului (15 martie) se va desfasura concursul de vinuri romanesti  “Vinurile Primaverii” organizat de Vinul.Ro, impreuna cu Organizatia Somelierilor din Romania 2011. “In data de 15 martie, la Grand Hotel Napoca, comisii de jurizare formate din editorii Vinul.Ro si din membri ai OSR 2011 vor acorda recunoasterea calitatii acelor vinuri care dovedesc ca merita sa fie aduse in atentia publicului general.
Degustarile se vor realiza in orb, garantandu-se anonimatul total al probelor, singurele indicii prezentate juratilor fiind anul de recolta si categoria de pret. Sesiunile de degustare se vor desfasura in prima zi a targului Provino – 15 martie, iar rezultatele vor fi facute public in aceeasi zi. Scopul principal al acestui „wine challenge” este de a oferi producatorilor un sprijin important in vanzarea vinurilor de calitate, in urma unor jurizari profesionale independente”(Vinul.ro). Dupa care, in zilele destinate publicului larg- puteti testa chiar dvs. obiectivitatea si calitatea premiatelor. De precizat doar ca – prima zi a Festivalului (“Ziua Horeca”) este dedicata exclusiv reprezentantilor HoReCa din Transilvania, specialistilor in domeniu si oficialitatilor publice din regiune.

Dupa toate aparentele, tot la Cluj- veti putea degusta, pe langa cele amintite aici, si vinuri de la Cramele Recas, Nachbil si Basilescu. Deci 3 motive in plus sa va rezervati cateva ore.

0 comentarii: