Barton&Guestier SB Reserve 2009 si Soave 2010 Gabbia D'Oro

Iata doua vinuri de vara cumparate de la magazinele travel free (din zonele libere) operate de Heinrig Distribution. 
B&G Sauvignon Blanc 2009 este un vin cu indicatie geografica Cotes du Gascogne, si cred ca a costat 4 euro.
Este un vin foarte simplu, dar extrem de racoritor, de vara torida. Nu vom gasind  un corp care sa ne dea idei necuviincioase sau arome grele de sapun lichid si bomboane gumate. Mirose a soc, are gust de socata, light, cu un usor fizz, si se termina interesant, ceva mai dens decat restul cu o senzatie astringenta ca muscatura dintr-o para romaneasca. Sincer, trecand peste lipsa de complexitate, care in acest caz mi se pare urmarita nu accidentala, trebuie sa recunosc ca acesti negocianti cunoscuti au produs un vin de vara, fara pretentii si care chiar mi-a placut. Mi-a amintit un lucru fabulos la vinuri si care nedumereste peste poate neofitii: cum e posibil dom'le ca vinul sa aiba gust de alte bauturi? Socata, visinata, mare, pere? Astia pun arome in vin nu-i asa? 77 pct.

Soave 2010 Gabboa d'Oro, produs de Cantina Gadoro. Este dupa cum poate stiti un DOC cunoscut italian din provincia Verona. Sortimentul contine obligatoriu strugurii Garganega si daca vrea cel de-l face- Trebbiano.  Cum este? Comun. Piersico-caiso-mar si ceva nitel mineral-sarat. Adica cum spunea cineva miroase precum mocheta dintr-un hotel din Marea Egee, deschis acum 2-3 ani. Gustul e citric, cu plinatate de banana si aciditate mare. Am incercat atatea vinuri asemanatoare, incat pot afirma pe buna dreptate, ca varietatea de strugure este doar o materie prima, fara un impact semnificativ in caracterul vinului. Acesta e dat de stilul vinificatorului, de drojdii si instalatii, mai degraba decat de iluzoriul terrior. Dar la 3 euro/butelia, nici nu ma asteptam la altceva. Oricum, baubil, de vara, cu aciditate mare, deci la pretul acesta e ok. 72pct

0 comentarii: