Romanian Winecellars: nice try...



Oh, nu, Metro nu s-a apucat sa faca vin, ci doar sa puna etichete cu flori desenate naiv pe sticlele altora.
Am degustat o feteasca neagra (Tohani) si o feteasca alba (Oenoterra). Feteasca neagra se poate bea, nu mai mult de un pahar. Are specificul soiului, un atac condimentat dar este grea, prost pusa in context si prea "chimizata". Feteasca alba in schimb, nu are nici o calitate pozitiva: este cruda, amara- vin din categoria "apa buna innobileaza vinul prost". Nu l-as recomanda nici dusmanilor.
Apoi, pentru marele final: un "usurel de vara"(Oenoterra)- vin petiant- care este un mare fâs la propriu si la figurat (na, ca m-au facut sa-i fur un "â" lui Mihnea. @mihnea: daca nu-ti mai gasesti "â" din "viţe bătrâne de 50 de ani" sa stii ca e la mine!). Sticla e decorativa, nu zic nu, cu sfoara aceia incleiata in dop. Vin bun, de altfel, daca n-aveti de gand sa-l beti sau daca haret-ul de odinioara va trezeste reverii.
Mai sunt doua vinuri care ma intereseaza (si despre care voi scrie) si-i las in plata domnului, caci in a mea nu se vor gasi.

In episodul urmator: Feteasca, 2006, Chateau Vartely, Republica Moldova

EDIT 05.10.2009: Cineva (nu spui cine, persoana importanta!) imi atrage atentia c-am fost prea sever, si ca majoritatea vinurilor Winecellars sunt mai bune decat rivalele in acelasi pret, si ca daca doresc"revelatii oenologice" sa ma uit in alta parte, deoarece acestea sunt vinuri "varatice", de consum curent. Apoi ca vinurile petiante ale colectiei sunt net superioare celor frizzante gen lambrusco cu acelasi pret. Spun doar ca mi se pare o opinie de bun-simt si ca o respect!

2 comentarii:

Mihnea Mironescu spunea...

Păstrează â-ul, mă ajută contextul! :-))

Am văzut și eu în Metro gama de care spui, etichetele sunt chiar haioase și atrag privirea. După nivelul de preț e clar cui se adresează, iar zahărul rămas prin sticle confirmă presupunerea. Dar asta nu mă face să nu apreciez prospețimea prezentării, chiar dacă ar fi trebuit, poate, să lanseze gama ceva mai la începutul verii. Căci mă îndoiesc să mai aibă mare vânzare de prin octombrie încolo.

George Mitea spunea...

De acord, etichetele si conceptul sunt ok. Vin de vara, usurel. Chestia ca vinul in sine putea si mai bun(chiar la pretul asta-exista alternative). Daca feteasca alba- vin de vara/spritz prin excelenta- este asa nefericita- ce sa mai astepti de la Cabernet sau Feteasca Neagra...